Noul mijlocaș al FCSB, Adrian Stoian, va avea de trecut „testul Becali”, adaptarea la „execuțiile publice” ale patronului. Apropiați ai „italianului” spun că Adrian e un tip de genul lui Budescu, adică nu acceptă criticile.
Gică Popescu și Cristiano Bergodi cred că Becali a dat lovitura când l-a adus pe Adrian Stoian, mai rămâne doar ca mijlocașul să și reziste la FCSB. Misiunea nu va fi simplă! Stoian e un jucător bun, educat fotbalistic și rulat mult în primele două ligi din Italia, însă e și o personalitate dificilă, arțăgoasă. Cam cum era Budescu, cu care steliștii au intrat în câteva conflicte și au pierdut campionatul!
"Te iei de el, nu mai joacă bine!"
"Nu acceptă criticile, comentează și față de antrenori dacă i se atrage atenția și el consideră că reproșul nu e justificat", explică un apropiat al lui Adrian. Mijlocașul care va împlini 28 de ani în februarie va fi testat în curând de cel mai dur patron din Liga 1, Becali.
Prima ocazie va fi partida de la Călărași, programată sâmbătă, în care Stoian va fi titular.
Aceleași surse care-l cunosc foarte bine pe internaționalul român atrag atenția că jocul lui depinde mult de prestațiile de la TV ale șefului: "El e motivat să reușească la FCSB, pentru asta s-a întors în România. Numai că randamentul lui Adrian va scădea sigur dacă Gigi o să înceapă să-l «masacreze» după un meci, două! Pericolul e să se repete situația în care ajunsese Budescu. Nici el n-a mai jucat la fel din momentul în care patronul l-a criticat și apoi l-a schimbat pe parcursul meciurilor".
Are "subiecte" cu el
Stoian poate deveni ușor o țintă pentru Becali! Fotbalistul repatriat din Italia în iarna asta a atras atenția de-a lungul timpului, când a fost convocat la echipa națională, cu ținuta extravagantă: ochelari fistichii, vestimentație spectaculoasă.
Mihai Stoica l-a remarcat de atunci: "Cum poți să apari așa la echipa națională? Ce e asta? Suntem hipsteri?!".
Și e și fumător, ceea ce constituie un defect important, mai ales pentru un jucător al FCSB. Gigi se chinuie de un an și jumătate, de când l-a cumpărat pe Florinel Coman cu 2,6 milioane de euro, să-l facă să renunțe la țigări. La primul joc slab al lui Stoian și-ar putea aminti că și olteanul are viciul acesta.
11 goluri a marcat Stoian în 125 de meciuri bifate la Crotone în Serie A și în Serie B. Cel mai recent a înscris în campionat în martie 2018, într-o victorie cu Sampdoria, 4-1
"Conducerea Stelei a greșit când l-a supărat pe Budescu. Dacă nu l-ar fi înlocuit des în timpul partidelor, Budi ar fi rămas concentrat. Așa, el s-a supărat și echipa a pierdut titlul din cauza asta!"
Narcis Răducan, fost director sportiv al FCSB
Pe Nedelcu l-a terorizat
Comentariile lui Becali au efect asupra jucătorilor, însă nu întotdeauna le sporesc randamentul, așa cum crede patronul. Pe unii îi pune la pământ Gigi! Surse din Federație au povestit că Dragoș Nedelcu profită de convocările la naționala de tineret, le privește ca pe niște cadouri: "Ne spune cât de bine se simte la lot, fiindcă mai scapă de teroarea de la club, unde e speriat de patron!".
Nedelcu, 21 de ani, a costat două milioane de euro când a fost achiziționat de la Viitorul, dar nu confirmă investiția, evoluția lui e sub ceea ce se așteptau steliștii. La "tineret" e om de bază și va juca la Euro din vară.
Roman a negociat "imunitatea"
Fotbaliștii știu ce-i așteaptă la FCSB încă din clipa în care sunt contactați de roș-albaștri. Tocmai din cauza asta a condiționat Mihai Roman transferul la Steaua de obținerea unei "imunități" de care nu mai beneficiază niciun alt jucător din lot.
Extrema l-a rugat pe Becali să nu-l critice în public după meciuri, "dacă vreți să semnez cu Steaua". Gigi i-a promis și s-a ținut de cuvânt până acum, pe el nu l-a atacat nici după rezultate proaste. Chiar și un "veteran" de 34 de ani, cu multe sezoane la activ, era înfricoșat!
"La noi n-ar fi avut loc"
Stoian ar fi putut ajunge la Craiova, nu la FCSB, doar că oltenii nu l-au vrut. Marcel Popescu, președintele lui CS U Craiova, a explicat de ce nu a fost interesat: "Stoian e un jucător bun, doar că noi am considerat că suntem acoperiți deja pe postul pe care joacă el".
Pietro Chiodi, agentul fotbalistului, i-l propusese Craiovei înainte să-l ducă la FCSB. Ca mijlocaș stânga, cum juca Stoian în Italia, Craiova îl are pe Mitriță, vedeta și golgeterul echipei lui Mangia.
{{text}}