Un stadion întreg i-a dedicat ameciul Nantes - St. Etienne lui Emiliano Sala. Portretul său a fost peste tot, numele său a fost pe toate tricourile. La Nantes, argentinianul dispărut pe 21 ianuarie era în inimile tuturor. O seară dedicată lui, argentinianului Emiliano Sala, atacantul dispărut pe deasupra Canalului Mânecii, într-un zbor spre Cardiff care nu a mai ajuns niciodată la destinație.
Miercuri, la primul meci acasă după vestea ce a întristat o lume întreagă, Nantes a jucat pentru el. Și La Beaujoire a purtat chipul lui. Numele lui. Sufletul lui.
"Te iubim, Emi!"
La încălzire, jucătorii erau îmbrăcați într-un tricou alb. Pe piept, aveau portretul sud-americanului care le fusese coleg trei ani și jumătate. Pe spate, un mesaj din inimă: "Te iubim, Emi!". Au privit spre centrul terenului și au plâns. Emi al lor era și acolo. Parcă le zâmbea. S-au întors la vestiare, răvășiți.
Când au revenit pe gazon, erau 11 de Sala. Toți nantezii aveau Sala pe spate. "Animo, Emi!". "Curaj, Emi". Purtau o banderolă verde, a speranței. Nu neagră.
"Frumoasa noastră pasăre albastră"
Stadionul era plin. Din peluza Loire, a ultrașilor, s-a ridicat un banner imens, cu Sala urlând de bucurie, după un gol. Sub el, steagul Argentinei. Mai jos, agățat de gard, un lung mesaj în spaniolă: "Emiliano, în această seară publicul te va încuraja cu accent argentinian".
Nu departe, într-un colț, suporterii galezi veniți din Cardiff își desfășuraseră și ei pancarta: "Nu te-am văzut niciodată jucând, nu te-am văzut niciodată marcând. Dar Emiliano, frumoasa noastră pasăre albastră, te vom iubi mereu". Emoționant.
Fumul i-a înconjurat chipul și s-a înălțat la cer
Tribuna din fața oficialei formase numele Sala din mii de tăblițe galbene și verzi. În cealaltă peluză, era numărul 9. Numărul său.
Pe tabelă, imaginile cu el rulau neîntrerupt și arena devenise o mare de lacrimi. Yacine Bammou, marocanul care îi fusese prieten la Nantes, nu doar coechipier, venise de la Caen miercuri pentru a-și lua adio. Nu se putea opri din plâns. Acolo era și Ciprian Tătărușanu, la fel de tulburat. Portarul nu juca, era accidentat.
Când arbitrul a fluierat startul partidei, ultrașii au aprins torțele. Și fumul lor a înconjurat portretul lui Emi, înălțându-se la cer.
Ultimul lui antrenor
În minutul 9, Cabella, mijlocașul oaspeților, a trimis mingea afară. Jocul s-a oprit și un stadion întreg l-a aplaudat în picioare. Antrenorul Vahid Halilhodžici îl vedea pe tabelă și lacrimile i-au cuprins ochii. Fusese ultimul lui antrenor.
La final, el și toți jucătorii au rămas multe minute pe teren, cu chipul argentinianului pe tricouri și în minte. Plângeau și aplaudau, la fel ca toți spectatorii. Se despărțeau de un prieten. Prietenul Emi.
"E un moment delicat. Sunt foarte obosit. Nu trebuie să vorbesc prea mult, pentru că iar voi începe să plâng. Sunt tulburat. Această poveste va rămâne toată viața în memoria mea. Am avut o relație specială cu Emiliano, am discutat mult cu el" Vahid Halilhodžici, antrenor Nantes
"A fost cel mai dificil meci din întreaga mea carieră. Vreau să-i felicit pe toți jucătorii. Au fost eroici. La sfârșit, în vestiar, le-am spus că sunt foarte mândru de ei" Vahid Halilhodžici, antrenor Nantes
{{text}}