International   •   Stranieri   •   TRANSFER

EXCLUSIV Ronaldo Deaconu a semnat cu ocupanta locului 5 din Croația: „E o onoare să merg în locul de unde a plecat Luka Modric”

Bogdan Apostu, Ronaldo Deaconu și președintele lui HNK Gorica

Articol de Marius Mărgărit, Vlad Nedelea   —  joi, 31 ianuarie 2019

Ronaldo Deaconu a plecat de la Concordia Chiajna și a semnat pe trei ani și jumătate cu HNK Gorica, ocupanta locului 5 în campionatul Croației.

„Ronaldo Deaconu este unul dintre cei mai talentați tineri jucători români, un stângaci pur, un profil de jucător extrem de căutat în campionatele puternice din Europa. Cei de la Gorica l-au dorit foarte mult și, chiar dacă negocierile nu au fost deloc ușoare, până la urmă am reușit.

Croația este un campionat puternic, iar dacă Rony se va impune aici, în viitor poate valora milioane”, a declarat impresarul Bogdan Apostu pentru GSP.ro.

7.500 €e salariul lunar al lui Deaconu la Gorica


Ronaldo Deaconu a oferit și el o primă reacție după transferul în Croația: „Azi este o zi mare pentru mine, am semnat transferul la HNK Gorica, din prima ligă croată! Am ajuns aici fericit, deoarece conducerea clubului a insistat mult pentru transfer, făcând eforturi financiare, deși din vară mă puteau lua gratis!

Este o onoare să merg in campionatul vicecampioanei mondiale și locul de unde a plecat actualul balon de aur, Luka Modric! Îi mulțumesc prietenului meu Bogdan Apostu, care a devenit oficial și agentul meu pentru că a făcut posibil acest transfer”.

500.000 €

e cota lui Deaconu, conform transfermarkt.de

Citește și:


EXCLUSIV Transfer de ultim moment în Liga 1: acord pentru fotbalistul român cotat la 500.000 de euro!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.