Atacantul portughez Carlos Fortes, 23 de ani, va ajunge la CSU Craiova, după ce oltenii l-au dat pe Alex Mitriță la New York City. (Detalii AICI)
Pentru transferul lui Carlos Fortes, CSU Craiova le va plăti celor de la Gaz Metan Mediaș 60.000 de euro, de două ori mai mult decât oferea Gigi Becali. La finalul sezonului, oltenii vor mai achita încă 150.000 de euro, iar medieșenii au 10% dintr-un viitor transfer.
650.000 €este cota lui Fortes, potrivit transfermarkt
Carlos Fortes, negocieri cu CFR CLUJ
Înainte de a ajunge la CSU Craiova, Carlos Fortes a negociat cu CFR Cluj, în urmă cu două zile. Cele două părți nu au ajuns la un acord privind detaliile financiare, iar jucătorul a intrat în atenția celor de la CSU Craiova.
Boubacar Fofana e dorit de CFR Cluj
După ce l-au ratat pe Fortes, cei de la CFR Cluj se interesează de mijlocașul Boubacar Fofana, 29 de ani. Născut în Guinea, Fofana este văzut de clujeni drept soluția ideală pentru întărirea liniei de mijloc.
Fofana, care a fost și pe lista celor de la FCSB, a venit la Gaz Metan în iulie și mai are contract până în 2020. În acest sezon, Fofana a jucat 18 meciuri, marcând 2 goluri.
500.000 €este cota lui Fofana, potrivit transfermarkt
{{text}}