Liga 3

STADIOANE EURO 2020 // Mai penibili ca la noi, nicăieri! Lucrările la stadionul Giulești, BLOCATE de un detaliu neașteptat!

FOTO: Andrei Crăițoiu

Articol de Marius Mărgărit  —  sâmbătă, 02 februarie 2019

Stadionul Giulești a întâmpinat un nou obstacol în calea modernizării pentru Campionatul European din 2020. 

În august 2018, CNI a trebuit să aștepte obținerea de noi fonduri, fiindcă firmele înscrise la licitația de demolare și construire ofereau prețuri cu peste două milioane de lei mai mari decât bugetul fixat. Până la urmă, diferența o dă Ministerul Transporturilor.

Acum a apărut o nouă problemă, despre care CNI nu știa! Ca să poată începe demolarea, constructorul trebuie să blocheze trotuarul și o bandă de circulație de pe Calea Giulești. O suprafață de 2. 500 de metri pătrați. Conform Codului fiscal, prețul pentru blocarea zonei este de 1 leu/metru pătrat/zi.


Macheta stadionului Rapid

Nu au 250.000 euro

Cum închirierea acestui spațiu ar trebui să fie făcută pentru vreo 15 luni, suma totală ar ajunge la 250.000 de euro. Bani pe care CNI nu îi are! A fost făcut un demers la Primăria Capitalei pentru obținerea unui preț mai bun. Dar totul depinde de aprobarea din Consiliul General al PMB.

Deocamdată, nici documentația tehnică nu are toate avizele necesare, ca să poată fi obținută autorizația de demolare, tot de la Primăria Sector 6.

Un demers care ar mai putea întârzia lucrurile cu alte câteva săptămâni. După ultimele modificări ale proiectului, e posibil ca numărul de locuri să crească de la 14.000 la 15.000.

26.000.000 €a fost prețul inițial al stadionului din Giulești

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.