International   •   Campionate   •   JOSE MOURINHO

Jose Mourinho și cel mai intens meci din carieră: „Am 3 finale în Europa, dar nimic nu-l egalează! Mă gândeam: «Sunt mort»”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 02 februarie 2019

Jose Mourinho, 56 de ani, a vorbit despre cariera sa și a spus că cel mai intens meci pe care l-a trăit a fost în 2003, în finala Cupei UEFA, Porto - Celtic, 3-2 după prelungiri.

Finala contra celor de la Celtic nu a fost cea mai mare victorie a carierei și nu mi-a adus cea mai mare bucurie. Dar din punct de vedere al intensitații, a fost cel mai mare meci.

Partida se terminase și eu mă gândeam: «S-a încheiat meciul și sunt mort». Este cel mai tensionat meci din cariera mea.

Am jucat 3 finale europene după acel meci, două în Champions League, am câștigat multe trofee, am jucat multe meciuri incredibile, dar în ceea ce privește tensiunea și emoția, meciul cu Celtic le depășește pe toate”, a declarat Jose Mourinho potrivit Sportbible.


Porto a câștigat finala Cupei UEFA, disputată în Sevilla, contra lui Celtic Glasgow după prelungiri. În timpul regulamenter, scorul a fost 2-2, iar golul victoriei a fost marcat de Derlei, în minutul 115. A fost primul trofeu european cucerit de Porto după 16 ani.

  • Celtic: Douglas - Valgaren, Balde, Mjallby - Agathe, Lambert, Lennon, Petrov, Thompson - Sutton, Larsson
  • Porto: Vitor Baia - P.Ferreira, Jorge Costa, R. Carvalho, N. Valente - Alenichev, Costinha, Maniche - Deco - Derlei, Capucho

Vezi AICI VIDEO cu rezumatul meciului dintre FC Porto și Celtic Glasgow

De-a lungul carierei, Jose Mourinho a fost antrenor la Benfica, Leiria, Porto, Chelsea, Inter, Real Madrid și Manchester United.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.