Marek Hamšík, 31 de ani, a acceptat oferta lui Dalian Yifang şi va semna azi contractul de 9 milioane de euro anual. Slovacul le-a zis colegilor de transfer şi a făcut turul stadionului după victoria cu Sampdoria (3-0).
Meciul cu Sampdoria de sâmbătă seară a fost ultimul pentru Marek Hamšík în Serie A. Legendarul căpitan al lui Napoli, cel mai fidel jucător străin din campionatul italian, se desparte de Napoli, după aproape 12 ani de la venirea de la Brescia. Mijlocaşul slovac a plâns, a făcut turul lui San Paolo în lacrimi, aplaudat de fanii echipei azzurra. Preşedintele De Laurentiis a cedat superofertei de 20 de milioane de euro venită din China şi Hamšík ar trebui să semneze luni contractul până în 2022 cu Dalian Yifang, unde va lua 9 milioane anual.
"N-avem o sosie a lui"
"A fost dorinţa lui să înceapă o nouă aventură în China, iar clubul i-a respectat-o. Nu avem încă o sosie a lui Marek, dar suntem acoperiţi în această zonă, doar interpretarea tactică ar putea fi diferită. După câte a făcut pentru Napoli, nimeni nu avea cum să se opună", a confirmat vestea transferului antrenorul Carlo Ancelotti.
519meciuri şi 121 de goluri (record al clubului), are Marek Hamšík în 12 sezoane jucate la Napoli în toate competiţiile
5.500.000 €a plătit Napoli în iunie 2007 pentru a-l cumpăra de la Brescia pe slovacul care încă nu împlinise 20 de ani
{{text}}