Volei Alba Blaj o întâlnește miercuri, de la ora 18:00, din nou pe Galatasaray, echipa pe care a învins-o sezonul trecut în semifinalele Ligii Campionilor.
Vicecampioana Europei, Volei Alba Blaj va întâlni miercuri, de la ora 18:00, la Istanbul, pe Galatasaray, în prima manșă din sferturile de finală ale CEV Cup. Este reeditarea semifinalei Ligii Campionilor, din sezonul trecut, atunci când, la București, ardelencele au învins cu 3-1.
"Vor fi două meciuri foarte grele, pe care le vom aborda încrezători în șansele noastre. De Galatasaray se leagă cea mai mare performanță din istoria echipe noastre, însă acest aspect nu mai contează acum. Așa cum am mai spus și după meciul de la Prostějov, sunt sigur că cei de acolo caută revanșa față de ceea ce s-a întâmplat anul trecut.
Miercuri nu se va decide nimic, sunt două manșe și, indiferent de scor, calificarea se joacă la Sibiu. Vom fi pregătiți și vrem să obținem cel mai bun rezultat posibil și să venim cu moralul ridicat", a declarat antrenorul Darko Zakoci.
Returul e programat pe 12 februarie, în Sala "Transilvania", din Sibiu.
Galatasary Istanbul a eliminat, în acest sezon al Cupei CEV pe CSM Târgoviște și Yenisei Krasnoyarsk (Rusia), în timp ce Volei Alba Blaj, venită din preliminariile Ligii Campionilor, a trecut de VK Prostějov (Cehia).
Dacă se va califica în semifinalele competiției, vicecampioana Europei va juca cu învingătoarea dintre Știința Bacău și VK Up Olomouc (Cehia).
Vezi și: Ultima șansă pentru CSM București » Campioana României, misiune imposibilă cu Dinamo Moscova
{{text}}