Diogo Salomao, 30 de ani, a fost prezentat oficial de gruparea saudită Al Hazem, care l-a achiziționat în această iarnă de la Dinamo.
Lusitanul a oferit și o primă declarație după mutarea la echipa lui Daniel Isăilă, cu care a semnat un contract valabil până în vară, cu posibilitate de prelungire:
„Sunt foarte fericit pentru acest nou pas în cariera mea, o nouă provocare, şi sper să nu dezamăgesc. Voi da mereu tot ce am mai bn pentru a ajuta clubul să îşi îndeplinească obiectivele, dar şi pentru a-mi atinge obiectivele personale. Aventura arabă începe”, a scris Salomao pe Instagram.
Fotbalistul de 30 de ani, intrat în dizgrație în „Ștefan cel Mare”, a fost cel mai bun marcator al lui Dinamo în acest sezon. În 19 meciuri, portughezul a marcat 6 goluri și a oferit două pase decisive. Per total, fotbalistul adus de Cosmin Contra la Dinamo în vara lui 2017 a reușit 15 goluri în 59 de meciuri jucate pentru„câini” în toate competițiile.
Mesaj de adio de la Sara
Luni, Sara Meireles, iubita fostului fotbalist dinamovist, și-a luat la revedere de la România postând pe Instagram mai multe imagini cu locurile ei preferate: Parcul Herastrău, Therme, Castelul Bran, Sinaia, Centrul Vechi și Stadionul Dinamo.
„Mulțumesc pentru tot! Mulțumesc prietenilor mei români pentru că mi-au arătat locuri frumoase din această țară, tradiții și m-au făcut să mă simt ca acasă. Mulțumesc fanilor lui Dinamo pentru mesajele drăguțe, nu voi uita niciodată scenografiile din meciurile mari. România, ai fost bună cu noi. Mulțumesc! Vei rămâne în inima mea pentru totdeauna drept un capitol valoros al vieții mele”, a fost mesajul postat de Sara Meireles pe Insta Story.
{{text}}