FCSB are deja 4 jucători care vor fi titulari în viitoarea campanie a naționalei României de tineret, însă Becali mai are alte trei ținte din echipa lui Rădoi: Alexandru Pașcanu, Răzvan Oaidă și Darius Olaru.
Becali nu doar că nu renunță la visul său de a avea o echipă formată exclusiv din jucători români, dar se pregătește ca la startul sezonului următor să dețină în lot scheletul naționalei României U21, care în toamnă va începe o nouă campanie.
Fotbaliștii eligibili vor fi cei născuți după 1 ianuarie 1998, iar FCSB deține deja o treime din formația-tip a lui Mirel Rădoi.
Pașcanu, ținta nr. 1
Andrei Vlad, Moruțan, dar mai ales Dennis Man și Florinel Coman sunt deja sub comanda lui Mihai Teja, însă patronul vicecampioanei are și alte ținte dintre cei care foarte probabil se vor regăsi de multe ori ca titulari la naționala mică.
Primul pe listă e Alexandru Pașcanu, care a împlinit în toamna trecută 20 de ani și care e legitimat la Leicester, însă el e la echipa U23 a grupării din Albion.
Becali a anunțat deja că va face o ofertă pentru a-l lua la finalul actualului sezon, însă totul depinde în cazul său de poziția pe care o va avea Leicester.
Dacă aceasta îi va propune un contract la prima echipă, foarte probabil că Pașcanu va alege să continue, mai ales că ar urma să se afle în lotul unei echipe de Premier League.
Răzvan Oaidă, remarcat de Becali după debutul în naționala mică
Al doilea U21 pe lista lui Becali e Darius Olaru. Mijlocașul de la Gaz Metan a fost dorit și pe parcursul toamnei, însă oferta lui Becali n-a fost acceptată de medieșeni.
La vară sau chiar pe parcursul acestei primăveri, FCSB va relua negocierile și ar putea să-l antameze pe fotbalistul care are deja o bună experiență, la nivel de meciuri jucate, în Liga 1.
Cel de-al treilea nume care ar putea face obiectul unui transfer e Răzvan Oaidă. Mijlocașul central a fost remarcat de Gigi Becali după ce l-a văzut în naționala de tineret.
"M-a sunat domnul Becali prin octombrie și m-a întrebat de Oaidă, dar acum stau să mă gândesc bine dacă FCSB chiar mai reprezintă o rampă de lansare pentru fotbaliști", a declarat Valeriu Iftime ieri, la GSP Live.
Oaidă a fost remarcat deja de Rădoi și a și fost folosit inclusiv în campania din toamnă, în care mijlocașul era sub vârstă. Oaidă a bifat meciurile cu Bosnia 2-0 și Țara Galilor 2-0, în primul fiind chiar integralist, dar în prezent se recuperează după o accidentare extrem de gravă suferită în octombrie: fractură de maleolă.
Ar fi o combinație FCSB - Viitorul
Dacă FCSB ar putea să-și atingă toate țintele de jucători U21, naționala de tineret ar cuprinde la toamnă un prim 11 format aproape exclusiv din fotbaliști de la două cluburi: FCSB și Viitorul. Și trupa lui Hagi are multe variante dintre cei care ar putea face parte din națională: Boboc, Ghiță, Neciu, Casap, Ianis Hagi, Drăguș, Andrei Ciobanu.
Avem grupă accesibilă
România U21 și-a aflat la finalul anului trecut adversarele din grupa preliminară pentru Campionatul European 2021. Trupa lui Rădoi va întâlni Danemarca, Ucraina, Finlanda, Irlanda de Nord și Malta. Prima clasată va merge la turneul final, care se va disputa în iunie 2021 în Ungaria și Slovenia.
Cum ar putea arăta naționala U21 în următoarea campanie
A. Vlad - Boboc, Pașcanu, Ghiță, R. Grigore - Oaidă - Man, Olaru, I. Hagi, Moruțan - Fl. Coman (Drăguș)
Rezerve: Dur-Bozoancă, Neciu, Vl. Dragomir, Costache, M. Dulca, A. Petre, Mihăilă
Cum ar arăta FCSB dacă i-ar folosi pe toți cei 7 jucători U21
A. Vlad - R. Benzar, Planici, Pașcanu, Momcilovici - Oaidă, Nedelcu - Man, Olaru, Moruțan - Fl. Coman
77 de meciuriare deja Darius Olaru în Liga 1, unde a fost debutat de Cristi Pustai în urmă cu 2 ani și jumătate, e chiar și peste Ianis Hagi la acest capitol, care are numai 72 de jocuri
18 goluriare Man în Liga 1 în cele 61 de meciuri disputate, are randament peste Coman, 16 goluri în 86 de meciuri
3,5 milioane de euro e cota la care e evaluat Man pe site-ul transfermarkt, cu 1 milion peste nivelul pe care îl are Ianis Hagi
Cum va arăta România U21 la Euro din vară:
A. Radu - C. Manea, Nedelcearu, Pașcanu, Fl. Ștefan - R. Marin, Nedelcu, Cicâldău - Man, Pușcaș, I. Hagi
{{text}}