Fotbal   •   Liga 1   •   borcea, CONDAMNAt la 5 ani

Gigi Becali, prima reacție după condamnarea lui Cristi Borcea: „Asta e maximum ce pot să-i facă. Am vorbit cu el”

Cristi Borcea și Gigi Becali

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 08 februarie 2019

Gigi Becali a oferit prima reacție după ce finul său, Cristi Borcea, a fost condamnat la 5 ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor.

"Asta e situația, am vorbit aseară cu el. Eu nu credeam că se poate întâmpla așa ceva, pentru că el a fost achitat în primă instanță. El parcă simțea. Eu i-am spus că nu se poate întâmpla nimic, pentru că a fost achitat pe fond", a spus Gigi Becali la B1 TV.

BECALI DESPRE CONDAMNAREA LUI BORCEA

Patronul de la FCSB e convins că finul său va fi eliberat în câteva luni: „O să trebuiască să se contopească pedepsele și să rezulte o nouă pedeapsă, care, conform legilor, nu poate depăși zece ani, dublul pedepsei de bază de cinci ani, adică cea mai grea. El a făcut cu totul, cu câștig, aproape șase ani, iar din zece ani trebuie să facă șase ani și opt luni, adică două treimi din pedeapsă. El a făcut vreo șase ani cu câștigul și cu recursul compensatoriu, deci va trebui să facă maximum șase luni de pușcărie.


Se duce acolo, contopirea durează o lună-două. O să dea regim deschis direct, o să-l trimită la muncă, o să mai facă șase luni și o să vină acasă. Asta e maximum ce pot să-i facă”.

 Citește și: 

Borcea, condamnat DEFINITIV la 5 ani de închisoare cu executare în Dosarul Retrocedărilor! Un alt fost acționar al lui Dinamo condamnat tot cu executare

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.