Portarii Danilo Padilha și Bernardo Pisetta s-au fotografiat împreună în 2016. Primul a murit în același an, în accidentul aviatic al echipei braziliene Chapecoense, iar al doilea în incendiul devastator care a lovit vineri baza lui Flamengo.
Danilo Padilha avea 31 de ani în noiembrie 2016 și, cu toate că a supraviețuit inițial teribilului accident aviatic, a murit a doua zi la spital. Alte 70 de persoane au decedat după prăbușirea avionului în care se afla.
Bernardo Pisetta avea 15 ani și s-a stins alături de alți 9 tineri fotbaliști când flăcările au cuprins clădirea unde erau în cantonament. Era un mare fan al lui Danilo.
Fotografia cu cei doi a devenit virală în aceste zile pe rețelele de socializare, lumea deplângând teribila soartă a celor doi: „S-au reîntâlnit în cer”, „Incredibil, cum e viața asta, niciodată nu știi ce se poate întâmpla”, „Sunt impresionat până la lacrimi de povestea pozei” au fost câteva dintre comentarii.
{{text}}