Sporturi   •   Tenis   •   ROMÂNIA ÎN SEMIFINALELE FED CUP

CEHIA - ROMÂNIA 2-3 // Monica Niculescu, precum Chuck Norris: „Când crezi că totul s-a terminat, auzi «Cioc, cioc». E Monica” :)

FOTO: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 10 februarie 2019

România s-a impus în fața Cehiei, scor 3-2, și va juca în semifinalele Fed Cup contra Franței. Courtney Nguyen, specialista WTA Insider, a fost fascinată de prestația Monicăi Niculescu din meciul de dublu decisiv al înfruntării dintre România și Cehia, scor 3-2. 

  • Monica Niculescu și Irina Begu au adus punctul decisiv contra Katerinei Siniakova și Barborei Krejcikova, scor 6-7, 6-4, 6-4. 
  • Semifinala dintre România și Franța se va juca pe 20 și 21 aprilie. 
  • România și-a egalat cea mai bună performanță din istorie, semifinala din 1973. Competiția se desfășura într-un format cu totul diferit în acel moment. 

Pe toată durată înfruntării-maraton de dublu, Courtney a scris sau a distribuit doar lucruri legate de jocul româncei. Forehandul slice necaracteristic a fost principalul subiect de discuție.

Hiperbolele ei la adresa Monicăi seamănă cu cele despre actorul american Chuck Norris, care s-au viralizat printre internauți. 


Printre cele mai savuroase postări de azi ale lui Courtney se numără: 

  • ...la 4-2 în setul decisiv: „România conduce cu 4-2 în decisiv. Pot merge până la capăt? Până la urmă cine sunt eu să mă îndoiesc de Monica Niculescu?
  • ...despre defensiva Monicăi: „Rachel Weisz (n.r. actrița câștigătoare a premiului BAFTA pentru rol secundar) o va juca pe Monica Niculescu în filmul dedicat înfruntării dintre România și Cehia”.
  • ...despre punctul decisiv: ”Bineînțeles! Nu se putea termina altfel decât cu un forehand slice al lui Niculescu. Evident”. ‏
  • ...despre anduranța româncei: „Când crezi că totul s-a terminat, auzi «Cioc, cioc». E Monica Niculescu”

Vezi și: 

Darren Cahill, mesaj superb după victoria din Fed Cup


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.