Sporturi   •   Tenis   •   FED CUP

FED CUP // Sever Dron laudă evoluția Simonei Halep de la victoria cu Cehia: „A tras echipa după ea!”

Articol de Luminiţa Paul   —  marţi, 12 februarie 2019

Sever Dron, finalist în Cupa Davis cu echipa României în 1969, laudă evoluția Simonei Halep la Ostrava și cântărește perspectivele tricolore la această ediție de Fed Cup.

Ca jucător, s-a apropiat la numai un pas de cucerirea Salatierei de Argint împreună cu ceilalți componenți ai echipei României în urmă cu exact 50 de ani. Ca antrenor, a modelat atât de mulți sportivi încât nu le mai știe numărul. Locuiește în Franța din 1972 și este familiarizat până la cele mai fine linii cu tenisul din Hexagon. De aceea, privește cu un ochi lucid viitoarea confruntare din Cupa Fed a tricolorelor cu Garcia & co. Până atunci însă, weekend-ul trecut a fost spectator pasionat al ciocnirii de la Ostrava, cu Cehia, campioana en titre.

- Domnule Dron, cum vi s-a părut ceea ce s-a petrecut la Ostrava?

- Extraordinar! Sunt multe răspunsuri pozitive. În primul rând, faptul că Simona a jucat extraordinar de bine. A arătat că joacă din nou cu plăcere, parcă nu mai are acea presiune că e numărul unu mondial. Chiar am văzut lucruri noi la ea, faptul că s-a dus spre fileu, că a câștigat puncte în față, a gestionat bine momentele importante, serviciul e mult mai sigur, chiar dacă a avut o dublă greșeală la minge de set. În general, totul a fost bine. A revenit la reverul ei în lung de linie care este nemaipomenit, iar cu lovitura de dreapta surprinde pe toată lumea. 

- Încă se mai vorbește despre ea ca fiind defensivă...

- Unii spun așa, dar după părerea mea nu este o jucătoare care se apără, ci contraatacă tot timpul. Nu are lovituri despre care să spună: dau mingea mai pe sus să aștept un pic. Nici vorbă. Fuge atât de bine încât nu ai cum să-i faci punct decât cu niște mingi excepționale. Bravo ei, și-a revenit, să sperăm că va fi sănătoasă. De data aceasta nu a avut nicio problemă fizică, nu a durut-o nimic. Și a tras echipa după ea! Nu doar prin faptul că a câștigat două puncte, ci pentru că le-a strâns pe fete în jurul ei, a vorbit cu ele, le-a încurajat, și pe Mihaela, și pe Monica înaintea meciului de dublu. I-a spus că are încredere în ea și uite că Monica a făcut cel mai bun meci de dublu din viața ei, a jucat extraordinar. Simona a dat moral întregii echipe.


"Cred în ele"

- Credeți că 2019 poate fi anul lor?

- Eu cred că da, pot merge până la capăt. Cu Franța... Simona e deasupra tuturor jucătoarelor franceze, chiar dacă Garcia a bătut-o o dată. Apoi, fetele sunt obișnuite să joace pe teren advers, iată, au bătut Cehia, ce mai vrem? Nu înseamnă că va fi mai ușor cu Franța, dar există deja obișnuința. Am văzut și declarația lui Ilie Năstase despre a doua rachetă. Nu vreau s-o comentez prea mult, dar, de fapt, nu sunt multe jucătoare care pot juca la simplu. În afară de Mihaela, Irina și ar fi fost Sorana, dar cum ea a decis să se retragă... Mihaela are notorietate în Franța, e respectată. A jucat în campionatul pe echipe și a ajuns în fazele finale, ultima dată a câștigat 4 meciuri din 5, chiar am fost s-o văd. Eu cred în ele, dar adevărul este în racheta lor, iar acolo există această posibilitate, să câștige Cupa Fed. În Cehia au fost aproape de ea fizic, au atins-o și atunci îți dorești și mai mult să o aduci la tine acasă!

"E foarte frumos ce s-a întâmplat. Am văzut pentru prima dată o galerie a României organizată, cu un toboșar nemaipomenit, domnul Boc, care cred că până la urmă a avut tot atâtea bătături în palme câte au avut și fetele"

Sever Dron

"De aceea e frumos tenisul, mereu sunt lucruri de rezolvat. Nu e o treabă matematică, verticală, te duci, joci, câștigi. Mai ales că joci pentru țara ta, e ceva extraordinar, parcă e alt sport"

Sever Dron

Orgoliile de peste tot


„Acum vine Franța, va fi altceva, rămâne de văzut doar în ce oraș se va juca”, spune Sever Dron. „E o echipă cu ceva probleme, deocamdată au rezolvat una dintre ele fiindcă s-a întors Garcia, care nu mai jucase de 2 ani. Mladenovic, în schimb, care a susținut echipa cât nu a fost Garcia, nu a jucat niciun meci”, punctează antrenorul două aspecte importante. „Sunt și la ei chestiuni de orgoliu, cum au fost și la noi discuțiile cu Simona și Sorana sau dacă merită Mihaela să joace la simplu. Peste tot se întâmplă așa. Dar sunt treburile căpitanului, el trebuie să le rezolve, el știe ce e mai bine. Până la urmă Florin, de când e căpitan, văd că se descurcă foarte bine, face echipa care trebuie și uite că suntem în semifinale!”

„Alegerea a fost bună”

Antrenorul a vorbit și despre faptul că Mihaela Buzărnescu a disputat ambele meciuri de simplu ca racheta a doua. „Ea a mai jucat în Cupa Fed chiar și când eram eu căpitan, și a făcut-o foarte bine, dar nu erau partide de asemenea miză. Cu siguranță au copleșit-o emoțiile, poate și pentru că nu a mai câștigat de mult un meci important. Aici e problema”, crede Dron. „Da, e o jucătoare completă, poate bate pe oricine într-o zi bună, e și stângace, ceea ce e important, ca adversara să trebuiască se înfrunte stiluri diferite. Din păcate, Irina, care e un pilon al echipei de ani de zile, nu era în forma cea mai bună pentru simplu și alegerea a fost bună până la urmă. Chiar dacă a pierdut, s-a bătut. Până în aprilie mai sunt însă două luni, are timp să-și revină”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.