Bayern Munchen a trecut greu de Augsburg, scor 3-2, la capătul unui meci în care a luat primul gol după doar 13 secunde și a fost condusă în două rânduri.
Gazdele au avut parte de un start magnific. Apărarea lui Bayern a fost KO după 13 secunde, când Leron Goretzka a deviat nefericit spre propria poartă o centrare de pe partea stângă.
Patru secunde au lipsit pentru doborî recordul de cel mai rapid gol din Bundesliga. Îl dețin Bellarabi și Volland. Cei doi au marcat după doar 9 secunde!
Bayern a egalat în minutul 17, când Coman a fost atent la o centrare a lui Kimmich. A pus latul din 6 metri și a înscris. Doar 6 minute a rezistat egalitatea pe tabelă. Ji Don Won a trimis o torpilă de la 13 metri, sub bara porții apărate de Neuer.
La pauză avea totuși să fie egal după ce Goretzka a recuperat bine o minge, a pasat la Coman, iar acesta a reușit dubla cu un șut printre picioarele lui Kobel.
Reușita care a închis tabela a venit în minutul 53. Coman, omul meciului fără îndoială, a pasat la Alaba, iar acesta și-a făcut loc printre fundașii lui Augusburg, a tras impecabil la colțul lung și a adus 3 puncte importante echipei sale.
Bayern adună 48 de puncte după acest succes și rămâne pe locul 2. Se apropie la doar două puncte de Dortmund, care joacă însă luni cu Nurnberg, „lanterna roșie” a Bundesligii. Augsburg e pe 15, cu 3 puncte peste Stuttgart, aflată pe primul loc retrogradabil.
{{text}}