Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a analizat finala de la Doha, pierdută de Simona Halep, 3 WTA, în fața belgiencei Elise Mertens, 21 WTA, scor 6-3, 4-6, 3-6.
CTP pune sub semnul îndoielii time-out-ul medical solicitat de Mertens la începutul setului secund, în momentul în care era condusă de Halep cu 3-6, 0-2.
„Meciul s-a întors în urma unui truc al lui Mertens, e legal, la 2-0 în setul 2 pentru Simona, Mertens a cerut pauză de vestiar, în mod evident a fost o prefăcătorie, nu avea nimic la spate aşa cum pretindea. A venit de la vestiar foarte repede şi a jucat foarte bine după aceea.
Astfel de momente trebuie gestionate în tenis. Simona nu a reuşit să revină după acea întrerupere”, a spus CTP.
„Sper să nu fie legat de spate”
Totodată, CTP și-a exprimat îngrijorarea cu privire la starea de sănătate a Simonei Halep. Românca a fost vizibil măcinată de probleme fizice în setul decisiv.
„Mă îngrijorează cel mai tare nu că a pierdut Simona, ci că în ultimele 3-4 game-uri a dat semne clare de probleme fizice pe piciorul stâng şi asta sper să nu fie legat de spate, coloană, de sciatic, pentru că asta i-ar afecta încrederea.
Am văzut că a fost mai puţin dinamică decât de obicei. Important e să vedem ce problemă fizică are”, a declarat Cristian Tudor Popescu, la Digi 24.
Vezi și: FOTO + VIDEO Halep pierde incredibil finala de la Doha cu Elise Mertens, doborâtă de probleme fizice
{{text}}