CSM București a acces fără emoții în sferturile de finală ale Challenge Cup, a treia competiție europeană ca valoare.
În Sala Dinamo din Capitală, jucătorii antrenați de Paulo Pereira au învins în manșa retur cu 30-25 pe Dukla Praga, după ce acum o săptămână învinseseră și în Cehia, 28-23.
Henrique Teixeira și Bogdan Mănescu, cu câte 8 goluri, au fost principalii marcatori ai bucureștenilor. CSM București este una dintre favoritele la câștigarea trofeului în acest sezon, alături de Madeira Andebol din Portugalia și de rușii de la Dinamo Stavropol.
Tragerea la sorți a meciurilor din "sferturi" va avea loc marți, la Viena.
{{text}}