Liga 1

EXCLUSIV Cifre halucinante la Dinamo! 12 ani fără titlu și 100 de străini rulați în malaxorul din „Ștefan cel Mare” 

Articol de Liviu Manolache, Victor Vrînceanu  —  Tuesday, 19 February 2019

Dinamo câștiga în 2007 ultimul campionat. De atunci, performanțele au dispărut, iar echipa roș-albă a adus pe bandă rulantă fotbaliști din alte țări. Numărul 100 a debutat cu Botoșani: grecul Papazoglou.

Încă un sezon, încă un eșec pentru Dinamo. „Câinii” au fost învinși de FC Botoșani, 1-2, pierzând astfel, matematic, play-off-ul. 

Pe lângă această performanță negativă, roș-albii au mai bifat o bornă: atacantul grec Papazoglou, adus de Rednic recent, a debutat, fiind cel de-al 100-lea fotbalist străin care joacă cel puțin un meci în tricoul lui Dinamo din 2007 încoace. 

În sezonul 2006/2007, actualul tehnician al „câinilor”, Mircea Rednic, aducea ultimul titlu de campioni în „Ștefan cel Mare”. Practic, din acel moment, echipa alb-roșie a mers în continuu în jos și politica de transferuri a devenit un adevărat haos. Au fost aduși fotbaliști străini la kilogram. În total, 100 din 44 de țări. 

Fanii suferă

Cei care au confirmat au fost vânduți cât mai repede de finanțatorul Ionuț Negoiță. Exemple sunt Collins Fai, Miha Mevlja sau Gnohere. Alți jucători care au confirmat au refuzat să își prelungească contractele cu "câinii" din cauza ofertelor salariale insuficiente primite de la Dinamo. Astfel, Palici și Nemec au plecat liberi de contract. 

Cel mai mult, în această perioadă, au avut de suferit suporterii dinamoviști. De la câștigarea ultimului titlu de campioni, „câinii” au stat mereu în umbra marii rivale, Steaua. Deși Dinamo a mai produs surprize în Derby de România, când jucătorii s-au montat suplimentar, per total, roș-albii au rămas mult în urmă. Din 2007 și până acum, Dinamo a terminat în clasament peste Steaua o singură dată. În sezonul 2008/2009, „câinii” au ocupat ultima treaptă a podiumului, iar Steaua a fost pe locul 6.

Primul „11” cu cei mai buni străini din perioada 2007-2019:

Penedo - Fai, Puljici, Mevlja, Blay - Mahlangu, N'Doye, Palici - Bilinski, Gnohere, Montini 

18 străinia folosit Dinamo între 1990-2007, perioadă în care "câinii" au luat 5 titluri

100 de străinia folosit Dinamo între 2007-2019, perioadă în care "câinii" nu au luat nici un titlu

Cu Botoșani au jucat cei mai mulți

În partida cu elevii lui Liviu Ciobotariu, Mircea Rednic a trimis în teren cei mai mulți străini din acest sezon, 10. „Puriul” a început din primul minut cu: McDermott, Aliji, Klimavicius, Mustoe, Atmane, Zenke, Papazoglou și Montini. Pe parcursul partidei, au mai intrat N'Diaye și Jaadi. Mai mult decât atât, în acest sezon de Liga 1, Dinamo a folosit în total 20 de fotbaliști străini, acesta fiind recordul absolut în istoria echipei din Ștefan cel Mare. Pe locul doi este sezonul 2017/2018, cu 17 străini, iar pe trei sunt sezoanele 2016/2017 și 2015/2016, ambele cu câte 16 expați. 

Rednic și Andone sunt fruntași!

Așa cum era de așteptat, antrenorul care a adus cei mai mulți fotbaliști străini la Dinamo este Mircea Rednic. „Puriul” s-a bazat mereu pe acest tip de strategie de transferuri. De-a lungul timpului, a adus în Ștefan cel Mare nume grele ca: Gnohere, Mevlja, Puljici sau Palici. În total, din 2007 încoace, Mircea a adus un total de 38 de fotbaliști străini. Pe locul doi este chiar prietenul actualului antrenor dinamovist, Ioan Andone. „Fălcosul” a transferat în aceeași perioadă la Dinamo 21 de fotbaliști de alte naționalități. Printre aceștia, nume ca: Busuladzici, Mahlangu, Penedo sau Rivaldinho. 

Cei mai rezistenți

Dintre cei 100 de fotbaliști rulați din 2007 încoace, doi au rezistat la Dinamo timp de 5 sezoane. E vorba despre fundașul ivorian Zie Diabate (foto) (2007-2012) și de portarul macedonean Kiko Naumovski (2010-2015). Ambii fotbaliști au fost însă mai mult rezerve, nefiind piese de bază pentru "câini" în niciun sezon. Cea mai reușită stagiune pentru Diabate a fost 2011/2012, când a jucat 17 meciuri în Liga 1. Cel mai bun sezon al lui Naumovski a fost 2012/2013, când a bifat doar 10 apariții în prima ligă.

Primul din istorie

Sezonul 1991/1992 a intrat în istorie ca fiind stagiunea în care Dinamo a transferat și folosit pentru prima oară în istorie fotbaliști străini. Este vorba despre mijlocașul Sulejman Demollari, atacantul Nelson Mensah și portarul Perlat Musta. Dintre aceștia, doar primul s-a impus. Albanezul Demollari este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni străini care au trecut prin campionatul României și deține recordul, la Dinamo, de jucătorul străin cu cele mai multe meciuri în tricoul alb-roșu: 100 meciuri și 36 de goluri marcate.

„New Dinamo”, la mișto

În ultimii ani, echipa de PR comandată de Ionuț Negoiță a tot păcălit în fiecare start de sezon cu proiectul "New Dinamo". Conducătorii dinamoviști au anunțat de fiecare dată că se vor baza pe fotbaliști tineri români crescuți în Academie, dar au renunțat mereu pe parcurs și au adus fotbaliști străini mai mult sau mai puțin valoroși.

Dinamo 2007-2019: 100 de străini din 44 de țări

  • Argentina: Garat, Bazzi, Mariano Fernandez, Miranda, Oliva
  • Africa de Sud: Mahlangu
  • Albania: Aliji, Attoukora, Bakaj
  • Algeria: Atmane
  • Angola: Ze Kalanga
  • Anglia: Mustoe
  • Brazilia: Julio Cesar Correia, Elton Figueiredo, Helder, Wanderson Miranda, Platini, Rivaldinho, Thiago
  • Bosnia: Busuladzici, Bunoza 
  • Belgia: Delorge, R. Jaadi 
  • Bulgaria: Galcev, Starokin
  • Burkina Faso: Koulibaly
  • Camerun: Essombe, Fai, Feussi, Ekeng, Ghomsi
  • Cehia: Zivny
  • Croația: Asanovici, Marici, Palici, Vojnovici, Gomelt, Pesici, Puljici
  • Coasta de Fildeș: Zie Diabate, Djakaridja Kone, Zougoula 
  • Elveția: Shalaj, Subotici 
  • Franța: Dielna, Durimel, F. Fernandes, Gnohere, J. Mendy, Mezague, Thicot, J. Thomas 
  • Feroe: Bartalsstovu
  • Ghana: Blay
  • Grecia: Katsikas, Papazoglou
  • Honduras: E. Alvarez
  • Italia: Ceccarelli, Montini 
  • Israel: Elhamed
  • Irlanda: McDermott
  • Iordania: Bawab
  • Letonia: Romanovs
  • Lituania: Cerniauskas, Klimavicius
  • Mali: Diakite, N'Diaye
  • Macedonia: Naumovski, Todorovski
  • Moldova: D. Spătaru 
  • Nigeria: Zenke 
  • Olanda: Kortzorg, Van Haaren
  • Polonia: Bilinski
  • Portugalia: R. Machado, Nascimento, Serginho, Salomao, Bruno Simao
  • Peru: Galliquio
  • Panama: Cooper, Penedo 
  • RD Congo: Bokila
  • Serbia: Gvozdenovici, Mehmedovici, Pekarici, Vranjkovici
  • Senegal: Issa Ba, Boubacar, N'Doye, Papa Malik, Pape NDaw
  • Slovenia: Mevlja
  • Spania: Molinero, Monroy, Oscar Rubio, Romera 
  • Slovacia: Nemec
  • Uruguay: Albin
  • Venezuela: Campos

Numărul de jucători străini utilizați în fiecare sezon de Dinamo 

Sezon Număr străini
2018/2019 20
2017/2018 17
2016/2017 16
2015/2016 16
2014/2015 11
2013/2014 11
2012/2013 6
2011/2012 5
2010/2011 10
2009/2010 7
2008/2009 14
2007/2008 10
2006/2007 11
2005/2006 3
2004/2005 1
2003/2004 4
2002/2003 1
2001/2002 0
2000/2001 2
1999/2000 1
1998/1999 1
1997/1998 1
1996/1997 1
1995/1996 0
1994/1995 1
1993/1994 2
1992/1993 3
1991/1992 3*

* Acesta este primul sezon din istoria lui Dinamo în care "câinii" au folosit fotbaliști de altă naționalitate decât români

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.