Liga 1

OFICIAL Sepsi l-a prezentat pe Dylan Flores! Toate culisele din spatele transferului care a uimit pe toată lumea

Dylan Flores

Articol de Eduard Apostol, Aurelian Botezatu  —  Thursday, 21 February 2019

Sepsi Sf. Gheorghe a anunțat azi transferul oficial al mijlocașului costarican Dylan Flores, 25 de ani. Acesta a venit de la Poli Iași, pentru 90.000 de euro, și a semnat un contract până în iunie 2020.

„Sepsi OSK a continuat campania de transferuri: clubul nostru a ajuns la un acord și cu mijlocașul ofensiv costarican Dylan Flores. Jucătorul în vârstă de 25 de ani, care ultima oară a evoluat la Poli Iași, a semnat un contract cu Sepsi OSK valabil până la 30 iunie 2020. Flores a mai jucat până acum la mai multe echipe din Costa Rica, cum ar fi Alajuelense, Cartaginés, Saprissa, CS Uruguay, precum și la Tondela din Portugalia”comunicat Sepsi

L-au vândut pentru a plăti datoriile la stat 

Iașiul a acceptat să-l cedeze lui Sepsi pe Flores, unul dintre oamenii importanți ai echipei, ca să achite cu o parte din sumă, 90.000 de euro, restanțele și, astfel, să poată primi licența.

În luptă directă pentru un loc în play-off, Poli Iași a vândut unul dintre cei mai buni fotbaliști, pe Dylan Flores, chiar uneia dintre contracandidatele la Top 6, Sepsi Sfântu Gheorghe, tranzacție anunțată de GSP.RO încă de marți seara!

Mutarea poate părea șocantă, mai ales că Flavius Stoican a spus în multe rânduri că vrea în play-off și-n actuala ediție, iar moldovenii tocmai își cedaseră "bombardierul", pe Andrei Cristea, la CS U Craiova. Ce a stat la baza acestui ultim transfer:

  • Iașiul are nevoie de bani ca să plătească datoriile către stat, 500.000 de lei, ce ar trebui achitate până la finalul lunii, astfel să poată obține licența și pentru ediția viitoare.
  • Costaricanul era în ultimele luni de contract, așa că ieșenii au preferat să-l vândă acum, fie și unei contracandidate, pentru a obține 90.000 de euro, la care se adaugă și 20 la sută dintr-un transfer ulterior. 
  • Flores avea unul dintre cele mai mari salarii de la Iași, 6.500 de euro pe lună. Or, moldovenii au, probabil, cel mai mic buget de salarii din Liga 1, aproximativ 75.000 de euro pe lună, astfel că Poli a preferat să lase să plece un fotbalist cu contract mare. Dacă nu cedau acum un jucător, ieșenii riscau să aibă probleme financiare și mai mari. 
  • Dylan a fost adus la echipă de către Horia Sabo și Tibor Selymes. Sepsi a vrut să dea, inițial, doar 50.000 de euro, dar moldovenii au cerut dublu, iar părțile au convenit în final pentru 90.000 de euro și 20 la sută dintr-un viitor transfer. 

7 goluri și 5 assist-uri a bifat Flores pentru Iași în 22 de meciuri

8.500 0 € lunar va câștiga Flores la Sf. Gheorghe

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.