CSM București are șansa să răzbune înfrângerea grea de la Gyor (27-36). Antrenorul Dragan Djukici spune însă că adevărata revanșă poate avea loc doar la Final Four-ul de la Budapesta.
Gyor și CSM București erau la începutul sezonului principalele favorite la câștigarea Ligii Campionilor. Campioana Ungariei și-a dovedit acest statut, fiind neînvinsă până acum în Ligă. Echipa maghiară a obținut în cele 9 partide disputate până acum, 8 victorii și un singur rezultat de egalitate.
De partea cealaltă, CSM a avut un traseu sinuos, cu meciuri foarte bune, dar și partide lamentabile. Campioana României a pierdut trei din cele 9 jocuri în acest sezon. Cea mai grea dintre ele, suferită în meciul tur, cu Gyor, primul meci din 2019: 27-36.
Cred în șansele lor
Bucureștencele sunt gata să facă orice pentru a-și trece în cont victoria în fața campioanei Europei. "Vom întâlni una dintre cele mai bune echipe din Europa și e o oportunitate pentru noi să arătăm un joc bun. Aștept o sală plină și multă motivație din partea fetelor. Lucrurile vor sta, cu siguranță diferita față de Gyor, dacă vom avea sprijinul suporterilor", a declarat antrenorul Dragan Djukici.
CSM vine după meciul slab făcut în campionat cu Dunărea Brăila (25-23), dar acum motivația handbalistelor va fi alta. "Nu privim partida ca pe o revanșă. Putem vorbi de o revanșă în fața lor doar dacă ajungem la Budapesta, în Final Four. Acolo va fi marea revanșă", a subliniat tehnicianul sârb.
Două victorii și șapte înfrângeriIstoria partidelor cu Gyor nu este nici ea deloc favorabilă CSM-ului. La București, din cele trei meciuri disputate, "tigroaicele" au câștigat una singură, chiar în sezonul trecut: 28-22. Au mai fost două înfrângeri în sezoanele anterioare. Și la general, Gyor stă mult mai bine. Are 7 victorii și doar două înfrângeri.
Susținute de accidentate
La unul dintre ultimele antrenamente susținute înaintea partidei cu Gyor, jucătoarele CSM-ului au fost vizitate de Cristina Neagu și Amanda Kurtovic, cele două handbaliste aflate în perioada de recuperare de după operațiile suferite la genunchi.
"Voi fi în tribună să le încurajez pe fete. Voi face galerie! Îi rog pe suporteri să vină în număr mare și să le susțină", a declarat Cristina Neagu. Amanda Kurtovic va juca din vară la Gyor, dar până atunci e categorică.
"Bineînțeles că țin cu CSM. E clubul meu, până în vară. Vreau să batem Gyor și să câștigăm Liga Campionilor", a declarat norvegianca.
Neagu, nominalizare la jucătoarea anuluiFederația Internațională de Handbal a anunțat jucătoarele nominalizate pentru titlul de "Handbalista anului 2018".
Între cele 5 nume se află și Cristina Neagu, interul stânga al naționalei României care se află la a cincea nominalizare consecutivă. Ea a primit titlul de 3 ori, în 2010, 2015 și 2016. Neagu are însă o concurență acerbă.
Rusoaica Anna Viahireva, vicecampioană europeană cu Rusia, norvegianca Stine Oftedal, de la Gyor, câștigătoare a Ligii Campionilor cu campioana Ungariei, dar mai ales Estelle Nze Minko și Amandine Leynaud, campioane continentale cu Franța.
"Gyor e marea favorită, nu e niciun secret, dar avem șansele noastre și vom continua să credem în ele. Trebuie să ne luăm punctele și să mergem mai departe în competiție"Dragan Djukici, antrenor CSM
*primele patru echipe se califică în "sferturi"
Etapa a 4-a, sâmbătă: CSM-Gyor (15:00), Vipers-Krim (19:15), FTC-Thuringer (20:30)
4 trofee ale Ligii Campionilor are Gyor în vitrina clubului. A pierdut alte trei finale. CSM București a câștigat și ea trofeul în 2016
{{text}}