Fotbal   •   Liga 1   •   CFR

UPDATE Dan Petrescu revine la CFR Cluj! Detalii de CULISE despre cea mai tare mutare a iernii

Articol de Remus Răureanu   —  sâmbătă, 23 februarie 2019

După demiterea lui Antonio Conceicao, CFR Cluj a anunțat că Alin Minteuan va fi antrenorul echipei până la finalul sezonului (Detalii AICI). Numai că soluția este una de avarie, iar Look Sport a aflat că șefii clubului s-au înțeles deja cu Dan Petrescu. 

22:55

Semne tot mai clare: După mai multe zile de negocieri, șefii CFR-ului s-au înțeles cu Dan Petrescu, care urmează să semneze cu formația campioană. Sunt șanse mari însă ca debutul său în noul sezon să fie abia în prima etapă din play-off. Alin Minteuan va conduce echipa la meciurile cu Sepsi din Cupă și din ultima etapă din sezonul regulat.

ȘTIRE INIȚIALĂ! 

Antrenorul care sezonul trecut a luat titlul cu CFR ar veni marți la Cluj pentru a semna pe 2 ani și jumătate cu liderul la zi din Liga 1. Sursa citată susține că părțile s-au înțeles și marți Petrescu va fi deja prezentat. 


Toni Conceicao a fost demis de CFR după ce în primele 3 meciuri din acest an a luat doar două puncte.

Dan Petrescu a fost antrenorul clujenilor în sezonul trecut, când a câștigat titlul alături de ardeleni.

Conducerea campioanei neagă în continuare

Daniel Stanciu, directorul sportiv al celor de la CFR Cluj, afirmă că nu a avut niciun dialog cu Dan Petrescu după demiterea lui Toni Conceicao.


„Cu Dan Petrescu nu am vorbit deloc. Nu am atâtea minute să vorbesc acolo, nu îmi permite bugetul”, a declarat Stanciu la TV Telekom Sport. 

CITEȘTE ȘI:

Bookmakerii nu-i cred pe șefii din Gruia! Antrenorul favorit la pariuri s-o preia pe CFR Cluj, înaintea lui Minteuan + toate cotele oferite

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.