International   •   Campionate   •   FIORENTINA - INTER 3-3

VIDEO FIORENTINA - INTER 3-3 // Derby de coșmar în Serie A pentru Inter, decis în minutul 111 după consultarea VAR-ului

+6 Foto
FOTO: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 24 februarie 2019

VIDEO. Fiorentina și Inter Milano au terminat la egalitate, scor 3-3, într-un meci în Serie A al cărui final a fost fluierat după 112 minute și 13 secunde. 

Fiorentina este una dintre cele mai spectaculoase echipe din Europa. Formația lui Stefano Pioli a fost părtașa unui nou thriller, al treilea rezultat de 3-3 al sezonului, după cele cu Sampdoria și Sassuolo.

Partida de pe Stadio Artemio Franchi a început abrupt. Fundașul central olandez Stefan de Vrij și-a trimis mingea în propria poartă în minutul 1. Matias Vecino și Matteo Politano au întors rezultatul în favoarea Interului până la pauză.

După reluare, arbitrul Rosario Abisso a avut multe drumuri către ecranul instalat la marginea terenului. Prima dată în minutul 51, când a dictat penalty pentru Inter. Ivan Perisic a marcat, în ciuda faptului că Alvan Lafont ghicise colțul. 3-1 și meciul părea terminat.


Cristiano Birachi a marcat în minutul 60, gol anulat pentru fault, după consultarea arbitrajului video. Reușita de 2-3 a fost semnată de Luis Muriel, cu un șut puternic din afara careului de 16 metri.

Finalul  de-a dreptul dramatic

Arbitrul Rosario Abisso a avut nevoie de nu mai puțin de 3 minute pentru a verifica VAR și a dictat lovitura de la 11 metri, pentru un presupus henț la Danilo D`Ambrosio. Jordan Veretout a transformat cu siguranță, când cronometrul oficial arăta minutul 111. Au mai trecut aproape două până partida s-a terminat.

Inter rămâne pe locul 3 în Serie A, dar are un avans de doar 3 puncte față de AS Roma, locul 5, formație care atacă locurile de Liga Campionilor.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.