Dinamo nu mai are nicio șansă la play-off și vine după două etape cu rezultate dezamăgitoare: 1-2 cu FC Botoșani și 0-0 cu Dunărea Călărași. Astfel, Mircea Rednic pregătește modificări în formula de start pentru următorul meci, care se joacă vineri, pe teren propriu, contra Concordiei Chiajna.
Pe mijlocașul Reda Jaadi, venit de la Royal Antwerp, îl paște banca de rezerve vineri seară. Belgianul a irosit câteva oportunități la Călărași, iar Mircea Rednic e nemulțumit de randamentul lui încă de la partida cu Botoșaniul.
În schimb, tehnicianul ar putea miza din primul minut pe fratele mai mic al lui Reda, Nabil, care a intrat doar în ultimele minute cu Dunărea. "E un băiat mai echilibrat", a comentat antrenorul despre Nabil, care a semnat cu Dinamo zilele trecute.
{{text}}