GSP special   •   Media   •   INEDIT

EXCLUSIV Sandra Izbașa și Gică Craioveanu joacă în filmul “Faci sau taci”, care se va lansa în cinematografe pe 15 martie: „Am filmat cu idiotul ăla!” :)

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  miercuri, 27 februarie 2019

Campioana olimpică Sandra Izbașa și fostul internațional Gică Craioveanu sunt actori în cea mai nouă producție semnată Iura Luncaşu, "Faci sau taci". 

Mai puțin de două săptămâni ne despart de debutul cinematografic al fostei gimnaste Sandra Izbașa.

"Eu sunt Ema în film, Sandra în viața de zi cu zi. E primul meu lungmetraj și abia aștept să apară filmul. Pe 15 martie, vă aștept la cinema la «Faci sau taci». Regizorul Iura Luncașu s-a gândit la mine și a creat povestea în jurul personajului din viața mea de gimnastă, un fel de personaj războinic, care tot timpul găsește soluții și nu se gândește niciodată la eșec. Aveam zile cu 12-14 ore de filmare. Stăteam și peste cele 12 ore oficiale, dar nu simțeam. Nu mi-era teamă că nu pot să mă descurc sau că o să uit textul", povestește fosta sportivă pentru Gazetă.

Susținută de Nadia


La debutul Sandrei pe marile ecrane, Nadia Comăneci este alături de ea: "Mergeți la cinema să o vedeți pe campioana noastră! Succes, Sandra!".

"Mă bucură susţinerea necondiţionată a Nadiei, care îmi este alături în toate proiectele în care sunt implicată. Este pentru prima dată când joc într-un film, aşa că am ales să privesc totul cu inima deschisă şi să fiu, în acelaşi timp, pregătită să fac faţă provocărilor, pentru că am ieşit puţin din zona mea de confort. Bineînţeles că am avut emoţii, însă tot de la colegii mei de platou am învăţat cum îmi pot învinge temerile şi să îmi joc rolul aşa cum trebuie", spune Izbașa.

"«Faci sau taci» are toate premisele şi circumstanţele să fie un proiect foarte bun, pornind de la distribuţie, locaţii şi culminând cu umorul său autentic. De altfel, am şi avut deja câteva zile de filmare şi au fost de-a dreptul încurajatoare reacţiile, pentru că s-a râs încontinuu"

Iura Luncaşu, regizor

"Am râs de-am leșinat!"


Povestea comediei "Faci sau taci", care va avea premiera pe 15 martie, aduce în prim-plan câţiva funcţionari români care primesc vizita oficialilor din Spania şi trebuie să pună la cale o misiune specială. O echipă de 6 fete de la forţele speciale, miniştri, comisari, un şofer nedumerit, un infractor cu identitate ascunsă, un funcţionar plin de pofte carnale, cu toţii se pun în mişcare pentru ca totul să iasă ca la carte. Printre actorii filmului, fostul internațional și actualul analist Digi Sport, Gică Craioveanu!

"După ce-am făcut o reclamă în Spania la mobilă de bucătărie și câteva clipuri pentru Digi în România, ideea filmului mi s-a părut foarte mișto. E primul meu film și toată lumea spune că a ieșit supertare! Am acceptat imediat rolul după ce-am vorbit cu Iura și mi-a zis despre ce e vorba. Au fost zile grele, dar atmosfera a fost senzațională, mai ales că am filmat cu idiotul ăla, diliul ăla de Augustin Viziru. Ăla e nebun mare de tot, prietenul meu! M-am simțit foarte bine, am râs de-am leșinat. Iura ne-a dat mână liberă ca un antrenor la fotbal și pe mine asta m-a ajutat foarte mult. Eu nu sunt actor, dar a fost ceva deosebit, m-am simțit superbine", spune Craioveanu în exclusivitate pentru Gazetă.

"Nu știu dacă o să ajung la premieră că sunt prins cu meciurile. Muncesc mult. Dar hai să vă zic una tare, n-am văzut niciodată vreun gol pe care l-am marcat sau vreo reclamă în care am jucat. Cum dracu să mă uit la mine?! Nu-mi place, domne!"

Gică Craioveanu, fost internațional și actor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.