Legendarul fost internațional brazilian Rivaldo a scris un mesaj de felicitare pentru fiul său, Rivaldinho, după golul marcat de acesta aseară, în victoria Viitorului cu Hermannstadt, scor 3-2, în „sferturile” Cupei României.
„Felicitări lui Rivaldinho pentru golul reușit în acest meci și pentru calificarea în semifinalele Cupei României. După o perioadă dificilă ești recuperat 100% și începi deja să ajuți, jucând pentru echipa celui mai bun român din toate timpurile, Gheorghe Hagi”, a scris fostul jucător al Barcelonei, pe contul său de Instagram.
Pentru Rivaldinho (23 de ani) acesta a fost primul său gol în tricoul Viitorului. Tânărul atacant a ajuns la Constanța sub formă de împrumut până la vară de la Levski Sofia. În sezonul 2017-2018 a jucat și pentru Dinamo.
Rivaldo ar putea veni în România luna viitoare, conform spuselor fiului său: „Tata ar putea veni în România în luna martie, așa mi-a spus”.
{{text}}