Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 31 WTA) va avea un program extrem de încărcat înaintea confruntării de Fed Cup dintre România și Franța.
- România - Franța, în semifinalele Fed Cup, se joacă pe 20 și 21 aprilie, la Rouen
Buzărnescu a obținut azi-noapte prima victorie din 2019, la WTA Acapulco, în fața australiencei Daria Gavrilova (48 WTA), scor 6-4, 6-2.
Miki urmează același traseu ca în sezonul trecut, cel mai prolific din carieră, alegând să nu ironsească nicio săptămână. Imediat după turneul de la Acapulco, Buzărnescu se va muta în Statele Unite ale Americii, unde va participa la Indian Wells, Miami și Charleston. Ultima competiție e programată între 1 și 8 aprilie, cu mai puțin de două săptămâni înaintea înfruntării de Fed Cup cu Franța.
Mihaela Buzărnescu este în acest moment a doua jucătoare a României din ierarhia WTA, după Simona Halep (2 WTA). Florin Segărceanu a ales-o pentru ambele meciuri de simplu din duelul precedent, contra Cehiei. Miki a cedat în ambele, în fața Katerinei Siniakova și a Karolinei Pliskova.
{{text}}