Stranieri

FOTO Răzvan Lucescu a intrat pe teren și s-a certat cu jucătorii și oficialii adverși: „O formație e prezentată ca Barcelona, alta ca un rahat!”

Articol de Theodor Jumătate  —  Thursday, 28 February 2019

PAOK, echipa lui Răzvan Lucescu, s-a calificat în semifinalele Cupei Greciei după ce a învins în prelungiri Panionios, scor 4-2.Imediat după ce arbitrul Skoulas a fluierat sfârșitul meciului, jucătorii lui Panionios le-au cerut socoteală arbitrilor.

Alb-negrii au încercat să-i calmeze și, în scurt timp, cele două tabere au început să se certe.

Răzvan a pătruns pe gazon, oprindu-se în cercul de la centrul terenului, acolo unde tensiunea era maximă. S-a certat cu căpitanul adversarilor, Korbos, a fost liniștit de oficialii gazdelor, dar i-a ocolit și s-a dus câțiva metri mai departe, continuând conflictul. A fost luat de acolo de cei de la PAOK.

La margine, a avut un schimb de replici dure și cu oficialii lui Panionios. Atunci a venit la el Korbos și cei doi au discutat câteva zeci de secunde, spunând ce îi nemulțumește. Și situația s-a calmat.

"Una dintre echipe e prezentată ca Barcelona, alta ca un rahat!"

În fața ziariștilor, Răzvan a lovit încă o dată federația greacă. A sugerat că Olympiakos este protejată și că s-a creat o imagine falsă la Atena: echipa bună, Olympiakos, și echipa rea, PAOK. Totul pentru a-i face pe alb-negri să cezede presiunii.

"La Atena s-a creat o strategie și arată lucrurile așa cum vor ei. O formație e prezentată ca Barcelona, alta ca un rahat! Așa se întâmplă de la începutul sezonului. Am început de la minus 2 și am ajuns la plus 9 la un moment dat. A deranjat", a declarat Lucescu. 

Vezi și:

VIDEO Răzvan Lucescu șochează Grecia: „N-au vrut decât să ne f...!” » Ce riscă acum antrenorul lui PAOK

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.