FCSB a anunțat pe site-ul oficial transferul lui Răzvan Oaidă, mijlocașul central de 20 de ani de la FC Botoșani. Fotbalistul a și oferit prima declarație ca jucător al roș-albaștrilor.
Fotbalistul a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2023-2024, dar va ajunge la echipă abia în vară, fiind împrumutat la Botoșani până la finalul sezonului.
„Sunt fericit pentru realizarea acestui transfer. Este un pas important în cariera mea, deoarece vin la cel mai important club din România. Am inima deschisă și sunt dornic de performanță.
Îmi doresc foarte mult să confirm așteptările celor care au încredere în mine și să demonstrez că pot fi un jucător important al echipei”, a zis Oaidă pentru site-ul clubului.
Cine e Răzvan Oaidă
„Răzvan Oaidă s-a născut pe 2 martie 1998, la Petroșani și a început fotbalul la Atletico Arad, acolo unde a fost coleg cu Dennis Man.
În 2014 a fost transferat de Wolverhampton, club la a cărui Academie a activat până în iulie 2016, când s-a mutat la Academia italienilor de la Brescia. În septembrie 2017 a fost transferat de FC Botoșani, pentru care a strâns, până în prezent, 38 de partide și un gol.
De asemenea, tânărul mijlocaș central face parte din lotul echipei naționale Under 21, care s-a calificat la Campionatul European Under 21, care se va desfășura în luna iunie, în Italia”, se arată pe pagina de Facebook a clubului
{{text}}