Stranieri

Mitriță debutează azi în NY City - Orlando City! Sfaturi importante: ”Fotbalul să vorbească, nu cartea de vizită!”

Articol de Eduard Apostol  —  Saturday, 02 March 2019

Alexandru Mitriță e gata să trăiască live visul american pentru NY City! De astăzi, când se va produce prima prezență oficială a unui "pitic mare", cum îi spun prietenii apropiați fotbalistului de 24 de ani.

  • Olteanul, noul star al lui New York City FC, are meci diseară, de la ora 21:30, contra celor de la Orlando City.

Internaționalul român Alexandru Mitriță a impresionat în presezon, acum trebuie să arate de ceea ce e în stare pentru gruparea ce a achitat 8 milioane de euro în această iarnă.

Fostul dinamovist Daniel Rednic, acum în vârstă de 41 de ani, trăiește de peste un deceniu în Statele Unite, fiind stabilit în California, acolo unde este antrenor la formațiile de juniori ai clubului FC Diablo.

Ardeleanul i-a oferit câteva sfaturi lui Mitriță prin intermediul Gazetei Sporturilor:

"Să joace ceea ce știe! E un fotbalist bun, chiar l-am urmărit, știu ce vorbesc. Poate să se impună în MLS, adică să fie un star, nu unul pe acolo, un oarecare. Poate i-ar trebui mai multă forță, fiindcă pe aici se pune accentul pe așa ceva. Să se antreneze ca și cum ar fi la orice echipă din Occident, de top"

"Nu are de ce să aibă probleme de adaptare. New York-ul, America nu sunt diferite de orice țară bine dezvoltată din Europa. Muncești, ești respectat. Nu? Goodbye! Te autoelimini. El a venit ca un fotbalist bun, să facă diferența, va fi presiune pe el ca și cum ar juca în Premier League sau în Bundesliga"

"Va vorbi pentru el prestația din teren, nu talentul sau cartea de vizită. Iar devotamentul de pe gazon va fi apreciat". "Acest transfer e un pas mare în cariera mea. Campionatul de aici este unul puternic, cu echipe bune. Am văzut cum arată liga și cred că este o ocazie bună de a-mi arăta calitățile. Voi evolua acolo unde îmi va cere antrenorul"

"Prin modul în care joacă, va avea publicul la picioare. Câţiva dintre jucători au glumit pe seama lui, poreclindu-l "Giovinco". Mingea i se lipeşte de picior, ia decizii bune la timp şi e un foarte bun transfer pentru echipa noastră"
Alex Ring, mijlocaș New York City FC

12goluri în 19 meciuri a înscris Mitriță pentru Craiova în prima parte a sezonului

2goluri a marcat olteanul pentru americani în amicale, cu Nashville SC și cu AIK Stockholm

COMPARAȚIE: Kevin din "Singur Acasă 2"

Până în momentul debutului, Alex a fost intervievat de către Sports Illustrated, iar declarațiile lui, în limba engleză pe care vrea să și-o îmbunătățească, au atras ca un magnet.

Mai ales că fostul căpitan al Craiovei a fost savuros:

"Vreau să fac totul ca-n filmul "Singur acasă 2", când acțiunea se petrece la New York. Vreau să fiu precum Kevin McAllister în acele aventuri. În România, mereu se difuzează filmul de Sărbători. Presiunea mă face să fiu mai puternic, n-am frică. Știu că s-au plătit bani mulți pe mine, știu ce înseamnă asta". 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.