St. Mirren, formația românilor Mihai Popescu, 25 de ani, și Laurențiu Corbu, 24 de ani, a obținut sâmbătă prima victorie din campionat în 2019, 1-0 pe teren propriu cu Livingston.
După o partidă echilibrată, St. Mirren a dat lovitura în minutul 89, grație reușitei lui Ryan Flynn.Mihai Popescu a fost integralist la St. Mirren, în timp ce Laurențiu Corbu a rămas pe bancă pe toată durata meciului.
Mihai Popescu a devenit titular incontestabil al St. Mirren și a jucat în toate minutele de când s-a transferat: a prins 9 partide în campionat și Cupă, de fiecare dată terminând ca integralist.
În schimb, de când s-a transferat la St. Mirren, Laurențiu Corbu a prins doar 59 de minute, jucând în două meciuri, în timp ce în alte 4 a fost rezervă neutilizată.
După 28 de etape din sezonul regulat, St. Mirren e ultima în Scoția, cu 17 puncte, la un punct de Dundee FC, ocupanta penultimului loc.
{{text}}