Handbal

HC Dobrogea Sud, obligată să câștige în Spania pentru a spera la „sferturile” Cupei EHF

Articol de Ionuţ Coman  —  duminică, 03 martie 2019

Cu o singură victorie în primele trei runde din Grupa C a Cupei EHF, HC Dobrogea Sud Constanța nu are de făcut prea multe calcule în privința calificării în faza următoare. Constănțeni au nevoie de un succes în deplasarea de la Cuenca, în meciul programat astăzi, de la ora 13.00.

Speranțele sunt mari, mai ales că în urmă cu o săptămână, elevii lui Zvonko Sundovski i-au învins clar pe spanioli pe teren propriu, 34-26. Veteranul George Buricea a avertizat: „Nu ne luăm după meciul de acasă. Ei au jucat slab aici, iar noi foarte bine. Am văzut meciul lor cu Holstebro, când au jucat ei foarte bine și au câștigat. Ne așteaptă un meci infernal, trebuie să jucăm perfect ca să învingem”.

În plus, presiunea publicului iberic poate juca un rol extrem de important. „Au o sală mică, dar tribunele sunt pline la meciurile lor. O să fie presiune mare din partea suporterilor și avem nevoie de un joc foarte bun ca să ne impunem”, a adăugat interul Stevan Vujovici.

Meciul dintre FC Porto – Holstebro 32-29 s-a jucat sâmbătă seara.

Clasament

1 FC Porto 8p
2.HCDS 2p
3. Holstebro 2p
4. Cuenca 2p 

*Porto și Holstebro au un meci în plus

Vezi și: 

Sâmbătă neagră pentru Steaua » 3 eșecuri dureroase: bătută de Dinamo la baschet, prima înfrângere pentru Lăcătuș și prestație dezolantă la handbal: „Nu ne mai înscriem la anul”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.