Azi dimineață, la GSP Live, Emilian Hulubei, președintele AFAN, a povestit o întâmplare hazlie din vremea în care juca fotbal la Gloria Bistrița.
Omul-record Costel „Burebista” Câmpeanu, portar remarcabil ca longevitate în Liga 1, a fost victima unei farse de proporții, povestită azi cu lux de amănunte de Hulubei:
„Eram prin anii 2000, când apăruseră cartelele cu care vorbeai o lună de zile. Eram într-o deplasare, mergeam la Brașov. Vasile Popa era în fața autocarului, Costel Câmpeanu era în spatele autocarului. L-a sunat Vasile Popa pe Câmpeanu, i-a spus că e fericitul câștigător al unui abonament cu multe minute.
Câmpeanu a început să sune pe toată lumea, vorbise vreo două ore. Colegii i-au spus lui Câmpeanu, care a fost la un pas să-l bată pe Vasile Popa. A fost o isterie totală, o farsă foarte costisitoare”, a relatat Emilian Hulubei, la GSP Live.
Costel Câmpeanu a evoluat între 1994 și 2005 pentru Gloria Bistrița, în 342 de partide pentru Gloria Bistrița. S-a retras la 39 de ani.
{{text}}