Fundașul stânga Andrei Radu, 22 de ani, vărul lui Ionuț Radu, portarul de la U21, a plecat de la CFR pentru a juca la Concordia Chiajna. Țelul: să-l convingă pe Mirel Rădoi să-l readucă printre ”tricolori” la Euro 2019
- Andrei, ai lăsat-o pe CFR pentru a juca la Chiajna. Ce este în spatele acestei decizii?
- Îmi doresc să joc mai mult. Vreau să arăt că merit să revin la naționala U21 în cantonamentul din Spania și la Euro. Și când m-am întors în țară, la CFR, tot la asta m-am gândit. Voiam să fiu în atenția selecționerului, să fiu mai ușor de urmărit. Din păcate, nu am primit foarte multe șanse la echipa de club.
- La CFR concurența a fost mare...
- Mă așteptam la asta. Știam că e Mario Camora, dar nu mi-a fost teamă. Am considerat că mă pot lupta cu el, plus că sunt un jucător eligibil pentru regula U21. Din păcate, nu ne-am calificat în Europa, au fost mai puține meciuri decât m-aș fi așteptat, așa am ajuns să nu joc prea mult. A fost decizia mea să semnez cu CFR Cluj, deși aveam mai multe oferte.
"Nu lipsesc la următoarea bucurie"
*video Cosmin Nistor
-Și Dinamo a fost printre cele care te-au vrut, îți pare rău că n-ai mers acolo?
- Mulți mi-au spus că ar fi fost mai bine. Și fanii lui Dinamo mi-au tot spus că a fost o greșeală că am semnat cu CFR. Dar mie nu îmi pare rău. Am progresat mult la CFR, m-am antrenat cu fotbaliști de mare valoare.
- La națională îl ai concurent pe Florin Ștefan. Îți place?
- E un jucător de calitate, altfel n-ar fi ajuns la echipa națională. E diferit de mine, el e mai degrabă mijlocaș. E mai ofensiv. Îmi place că am un concurent valoros pe postul de la lot. Cine va fi mai bun va juca la Euro (râde).
- Ai început campania titular la U21, dar ai sfârșit-o în afara lotului. A fost greu să privești la televizor bucuria?
- Îți dai seama, nu mi-a fost ușor! M-am bucurat enorm pentru calificare, am contribuit și eu destul de mult. Mi-aș fi dorit să fiu cu ei, acolo, dar asta a fost situația. Acum mă gândesc ca la următoarea bucurie, de la Euro, să nu mai lipsesc. Trebuie să fiu acolo, lângă colegii mei de la națională!
- Ce înseamnă Euro pentru voi, cei aflați în vizorul selecționerului?
- O șansă uriașă. Ne putem măsura forțele cu cei mai buni tineri jucători ai Europei. Putem arăta că și noi suntem la nivelul lor, deși mulți nu ne dau șanse. Știu ce e la naționala U21, știu ce grup puternic e, care poate cântări mult. Mister mereu le transmite asta jucătorilor, ceea ce e foarte important. Putem produce surpriza la Euro.
"Dinamo nu a încurajat niciodată tinerii"
- E dificil să te motivezi pentru salvarea de la retrogradare după ce ai fost la CFR, echipă ce se bate la titlu?
- E o diferență de mentalitate a tuturor celor din club. Mesajul transmis de antrenor e altul. Dar ca jucător trebuie mereu să te mulezi pe ceea ce ți se cere. Azi poți lua titlul, mâine poți fi la o echipă de la retrogradare, unde e normal să-ți faci treaba. Voi face totul ca echipa mea să se salveze și voi ține pumnii CFR-ului în lupta pentru titlu.
- Cum vezi ce se întâmplă la CFR?
- E o situație delicată. Ciudată pot spune. E păcat să nu profite de faptul că FCSB și Craiova se tot încurcă. Momentan, CFR e lider și cred că e echipa care are prima șansă la titlu. Sunt jucători cu experiență acolo, care știu să îndrepte din mers o astfel de situație.
- Ce e cu Chiajna? O încurcă pe FCSB de fiecare dată, dar pierde cu contracandidatele la retrogradare!
- Am avut discuții în vestiar cu antrenorul. Probabil, e vorba de concentrare, dar și de omogenintate. Avem nevoie de un grup puternic, care să aibă atitudinea ca din fiecare meci să scoată maximum. Cred că lucrurile se vor regla în play-out.
- De ce nu primesc tinerii lui Dinamo mai multe șanse?
- A fost o mare problemă mereu. Am trecut și eu prin asta, ca mulți alții. Niciodată Dinamo n-a dat șansă tinerilor, a preferat să aducă străini. Asta e mentalitatea clubului. E dureros, pentru că visezi să joci la prima echipă când ești junior. În Cipru, spre exemplu, nu e o regulă pentru jucătorii U21 și eu am jucat titular. Poate meritam o șansă și la Dinamo.
"Peste 5 ani, pentru că sunt un tip optimist, mă văd la o echipă bună din Europa, titular în echipa națională. Veți vedea că voi reuși! Întotdeauna am fost un tip ambițios" Andrei Radu
10 lucruri inedite cu Andrei Radu
Echipa națională este ... cea mai puternică
Serialul preferat este ... Peaky Blinders
Mâine aș vizita ... Miami
Euro 2019 este ... un vis
Chiajna s-a salvat și tu ești la lot ... un obiectiv îndeplinit
Fotbalistul preferat este ... Marcelo
Joacă Barcelona - Real Madrid și eu ... mă uit la meci și susțin Realul
Când sunt cu prietenii îmi place să ... povestesc
Aș mânca ... dulciuri făcute de mama ... dar sunt fotbalist și nu am voie
Când nu știe nimeni, îmi place să ... mă joc pe PlayStation mai mult decât trebuie
6 din 10 meciuri din campania pentru Euro 2019 a prins Radu la naționala României
{{text}}