Liga Campionilor

PSG - UNITED 1-3 // Furie și deziluzie la PSG după o nouă eliminare incredibilă: „E momentul să mâncăm rahatul!” » Război cu Real Madrid pentru Mourinho

PSG - United 1-3 // FOTO: Reuters

Articol de Theodor Jumătate  —  joi, 07 martie 2019

Jucătorii lui PSG au bătut toate recordurile negative, aseară, după 1-3 cu Manchester United. PSG era prima echipă eliminată din Ligă după 4-0 în tur acasă. Acum, e tot prima expulzată după 2-0 în deplasare. 

La Paris, era prea mult entuziasm. Siguranță, superioritate, aroganță chiar. La PSG, nu se vorbea decât de "sferturi". Parcă Man. United fusese deja eliminată. Echipa jucase prea bine în tur pentru a se întâmpla ceva neprevăzut.

Coșmarul din trecut nu se putea repeta, de aceea era un neamț pe bancă, Thomas Tuchel. Aceasta era atmosfera lângă Eiffel. Dar visul urât a revenit. Și campioana roș-albastră a mai bătut un record negativ:

  • În 2017, a fost prima eliminată în istoria Champions League, după ce a câștigat cu 4-0 în tur acasă: corecție la Barcelona, 1-6;
  • Acum, e tot prima care părăsește competiția, după ce a învins cu 2-0 în deplasare în tur. 1-3 în "Parc" în fața lui Manchester!

"E inadmisibil. Înțeleg furia fanilor"

De 22 de ani nu mai primise PSG două goluri într-un meci de Ligă în primele 30 de minute, de la acel 1-5 cu Bayern, pe 22 octombrie 1997. Miercuri, gafele gazdelor i-au ajutat pe "diavoli". Kehrer, Buffon și Kimpembe le-au făcut trei goluri cadou.

Nervos, Marquinhos a declarat imediat după joc: "E inadmisibil. Înțeleg furia suporterilor. Încă o dată, în aceeași perioadă a sezonului, repetăm erorile și suntem pedepsiți".

Stoperul folosit "închizător" crede că "acum, n-ar trebui să vorbim prea mult. Cum se spune în Brazilia, e momentul să mâncăm rahatul".

Război cu Real pentru Mourinho?

Antrenorul e primul care riscă. Deși Nasser Al-Khelaïfi, președintele clubului, susține că "am încredere în Tuchel", businessman-ul qatarian pune presiune asupra neamțului: "Să vedem ce dorește tehnicianul. Dacă vrea să facă o schimbare sau nu".

După Ancelotti, Blanc și Emery, Tuchel a eșuat și el. Niciunul nu a atins măcar semifinalele Ligii. Cine vine la rând? Al-Khelaïfi se gândește la Mourinho. Va fi război cu Real pentru portughez.

72,4%din timp a avut PSG posesia mingii în fața lui Man. United. Nu a ajutat-o deloc

"E incredibil! Manchester nu are nici cea mai mică ocazie de gol și marchează de trei ori. E dificil de găsit o explicație"
Thomas Tuchel, antrenor PSG

"Încă o dată, trebuie să analizăm, să reflectăm. Trec anii și noi doar asta facem, mereu în acest moment al sezonului"
Marquinhos, fundaș PSG

Vezi și: PSG - UNITED 1-3 VIDEO Ce nu s-a văzut la TV: de ce a purtat vestă Ole Gunnar Solskjaer în meciul cu PSG + bucuria frenetică a lui Lingard

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.