Tenis

INDIAN WELLS // Rafa Nadal răspunde după ce Nick Kyrgios l-a acuzat de dopaj: „Ar trebui să le arate tinerilor valori pozitive”

Rafa Nada // FOTO: Reuters

Articol de Roxana Fleşeru  —  Thursday, 07 March 2019

Ciocnirea dintre spaniolul Rafael Nadal, locul 2 ATP, și australianul Nick Kyrgios, 23 ATP, de săptămâna trecută de la Acapulco încă naște tot felul de întrebări.

La întâlnirea cu presa de dinaintea debutului la Indian Wells, spaniolul a fost chestionat din nou despre acel episod.

„Suntem liberi să facem ce vrem în teren și în afara lui, dar trebuie să fim conștienți că toate aceste lucruri au un impact asupra noilor generații. Nick e tânăr, faimos și cred că ar trebuie să le arate celor mici valori pozitive. Am înțeles că a luat cuvintele mele ca pe o ofensă. Nu cred că vreodată în viața mea am fost nerespectuos cu cineva, poate să facă orice îi permit regulile, nu am spus nimic negativ despre el astfel încât să se simtă atacat", a explicat Nadal.

El a fost întrebat și despre faptul că australianul a pus pe Instagram un emoji cu o seringă referindu-se la meciul dintre ei (Detalii AICI). „Mi-a spus cineva că a pus ceva pe rețelele sociale despre mine. Nu am apucat să văd ce a scris. Nu mai sunt atât de tânăr ca să stau toată ziua lipit de ecran”, a replicat el.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.