Fotbal   •   Liga 1   •   VIITORUL

Fotbalistul dat afară de Hagi se revoltă: „Am vrut să o termin cu fotbalul”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 07 martie 2019

Ovidiu Herea (33 de ani) joacă acum la Metaloglobus, în liga secundă, însă a avut probleme mari la începutul anului 2018, când a evoluat pentru Viitorul.

Mijlocașul se declară nemulțumit de modul în care Gică Hagi a ales să scape de el după doar șapte meciuri.

"Am avut o perioadă, după ce am plecat de la Viitorul, în care am vrut să o termin cu fotbalul. Am fost foarte dezamăgit. Am jucat doar şapte partide. Mi s-a părut nedrept cam tot ce mi s-a întâmplat, nu nepărat că am avut evoluţii extraordinare dar, când iei un jucător la 32 de ani... Am jucat şapte meciuri şi după şapte meciuri să spui: «Nu mai avem nevoie de tine, ne bazăm pe tineri».

Ok, dar măcar nu ne mai luai de acolo. Aveam discuţii cu cei de la Chiajna să prelungesc contractul. Cei de la Viitorul m-au sunat, m-am dus cu inima deschisă şi după trei luni să spui că nu mai e nevoie de mine... A fost o dezamăgire mare, mai ales că eu, pe unde am fost, am fost serios, am jucat meci de meci. Dacă ne uităm în spate, la Sion, Skoda, Pandurii am jucat meci de meci.


Preferam ca domnul Hagi să-mi spună acest lucru în faţă. Eu am plecat când s-a încheiat perioada de transferuri, am stat acasă trei luni de zile. Dezamăgirea a fost foarte mare, în acel moment am vrut să mă las”, a declarat Ovidiu Herea la Prosport Live.

  • Ovidiu Herea a jucat de-a lungul carierei pentru FC Național, Rapid, Sion, Skoda Xanthi, Pandurii, Concordia Chiajna, Viitorul, Balotești și Metaloglobus.

1gol în 7 meciuri a bifat Ovidiu Herea pentru Viitorul

Citește și:


EXCLUSIV AS Roma după Hagi! „Regele” e pe listă după demiterea lui Di Francesco

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.