Liga 1

Giovanni, „lucrat” de Mircea Lucescu!? Dezvăluirile lui Ioan Becali: „M-am simțit trădat!”

Giovanni Becali spune că s-a simțit trădat de Mircea Lucescu

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 08 martie 2019

Eliberat recent după cele două pedepse pe care le-a ispășit în ultimii cinci ani, Ioan Becali, 67 de ani, a declarat în prima intervenție televizată din libertate că s-a simțit trădat de Mircea Lucescu în urmă cu 19 ani. 

„Eu l-am dus la Galatasaray pe Lucescu. În 2000, la meciurile cu Germania, cu Portugalia şi cu Anglia, eu eram acolo și îl căutam pe Iordănescu. Voiam să-l duc acolo pe Iordănescu, care era preşedintele Comisiei de Antrenori. L-am căutat 48 de ore şi nu l-am găsit. Așa se schimbă o carieră! Atunci am zis că-l propun pe Mircea Lucescu. El era la Rapid. Tot eu l-am propus şi la Şahtior. Avionul mi l-a trimis Rinat Ahmetov aici.

M-am dus şi l-am luat de la Istanbul. L-am dus la Rinat. Mâncăm micul dejun la vila lui. Vin cu avionul înapoi la București, îl duc pe el la Istanbul, rămân eu acasă, iar avionul pleacă înapoi la Doneţk. Când s-a terminat contractul cu Beşiktaş s-a dus singur, cu traducătorul meu. M-am simţit trădat!”

De altfel, pus să aleagă între Mircea Lucescu și Anghel Iordănescu, Giovanni Becali l-a ales pe cel din urmă.

Vezi și: Giovanni Becali, nemilos în prima intervenție televizată după eliberare: „Ce să-mi reproșeze Gică Popescu? Când împărțeam banii a fost bine?”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.