Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Giovanni Becali, dezvăluiri despre FCSB » Cum decurge colaborarea dintre Gigi Becali și Mihai Teja și cum se decide primul „11”

Gigi și Ioan Becali nu și-au vorbit timp de trei ani, dar acum s-au împăcat FOTO Gazeta Sporturilor

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea   —  sâmbătă, 09 martie 2019

Ioan Becali, vărul patronului FCSB, a dezvăluit motivele pentru care Gigi a preluat FCSB în urmă cu 16 ani și știe de ce nu reușește să mai câștige un nou titlu de campioană.

După 5 ani în care n-a vorbit deloc după condamnarea în "Dosarul Transferurilor", Giovanni Becali a rupt tăcerea la Telekom Sport. Pe lângă dezvăluiri de senzație despre implicarea decisivă în transferurile lui Hagi, Mutu sau Chivu, Giovanni a comentat și situația din acest moment de la FCSB, dar și despre vărul său, Gigi.

„El a cumpărat acest club din plăcerea de a avea o jucărie. O afacere și o jucărie. O afacere care să îi aducă bani și să fie o plăcere de a te juca, de a fi tot timpul în mișcare. Ce să facă Gigi? În afară de biserică și de afaceri cu terenuri, altă plăcere nu are. La biserică se duce și stă trist și se roagă. Afacerile le face și are bani. Aici, la Steaua, e o joacă care îl satisface. Gigi este un om care ar da orice ca echipa lui să devină campioană an de an!”, a spus fostul agent.

Criticat de toată lumea pentru implicarea la echipă și pentru faptul că dictează antrenorilor ce trebuie să facă înaintea, dar și în timpul unui meci, Gigi e apărat de Giovanni.


„Acum, nu știu dacă el face toate schimbările. Probabil câteva schimbări le face înainte să înceapă meciul sau cu o zi, două înainte. Și vorbește cu antrenorul, fac o strategie a lor. Teja mai e și machedon. Problema Stelei este să își facă o omogenitate, un grup de 14-15 jucători. Steaua nu are grupul ăsta care să joace meci de meci. Teja are sabia deasupra capului pentru că trebuie să câștige campionatul și asta apasă greu”, a punctat Becali. 

„Gigi l-a luat pe Coman de la Viitorul și a dat 2 milioane de euro. Apoi i-a mai dat un milion lui Hagi și pentru procente. De ce nu poate să îl vândă pe 10 milioane și să ceară și el 20 la sută dintr-un viitor transfer? Dacă vrea să îl dea la o echipă mare, mare, nu îl vinde! Trebuie să-l dea la o echipă de mijloc ca să poată lua și 20 la sută dintr-un viitor transfer!”

Giovanni Becali

 Vezi și: 

 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.