Flavius Stoican, antrenorul lui Poli Iași, a comentat reacția suporterilor propriei echipe care i-au cerut demisia pe parcursul meciului pierdut în play-out cu FC Voluntari, scor 0-2.
„E un moment greu. Azi n-am reușit o partidă așa cum ne doream. Am dat șansa jucătorilor care au jucat mai puțin. Trebuie să fim realiști, avem mult de muncă. Facem greșeli din care primim goluri. Echipa adversă a câștigat pe merit, chiar dacă am primit două goluri pe greșeli personale. Trebuie să fim conștienți că avem mult de muncă.
Eu îmi asum această situație și voi încerca s-o redresez, dar am nevoie de ajutorul jucătorilor. Eu și cu jucătorii suntem vinovați pentru situația echipei.
Nu trebuie să ne plângem, doar prin muncă putem scoate rezultate. Încrederea a cam dispărut, trebuie să fiu foarte atent și să merg pe optimism. Vreau să-mi revină jucătorii accidentați și suspendați: Qaka, Sin, Mihalache și Bădic.
Vreau să mă gândesc doar cum să-i capacitez la maximum pe jucători. Trebuie să gândim pozitiv. Calitate avem, dar trebuie să fim mai responsabili. Eu trebuie să le ridic moralul acum.
Îi înțeleg pe suporteri, pentru că noi am ridicat ștacheta la această echipă. Ei vor să vadă spectacol, să câștigăm”, a declarat Stoican la Look Sport.
„Jocul n-a fost în favoarea noastră. Azi am vrut să ne recâștigăm încrederea. Suntem cu moralul la pământ. Suporterii vin la meci să vadă spectacol, ei pot scanda orice, dar dezamăgirea cea mai mare e pentru noi, că muncim aici” Cosmin Frăsinescu
Clasament play-out:
Vezi și:
POLI IAȘI - VOLUNTARI 0-2 » Prima surpriză din play-out! Moldovenii i-au cerut demisia lui Stoican
{{text}}