FIORENTINA - LAZIO 1-1 // Ștefan Radu şi-a dorit mult să câştige pe terenul unde debuta victorios în Italia acum 11 ani, dar l-a scăpat pe Mirallas, ce a centrat la punctul egalizator. A ieşit în minutul 83, cu dureri musculare.
Ştefan Radu s-a întors la Florenţa pe terenul unde debuta în Italia pe 30 ianuarie 2008, după transferul de la Dinamo. Acum mai bine de 11 ani, Lazio câştiga cu 2-1 şi trecea în semifinalele Cupei, aseară însă n-a scos decât un egal cu Fiorentina (1-1), deşi a condus la pauză cu golul lui Immobile (23).
Din nefericire, reuşita lui Muriel (61) l-a avut complice chiar pe fundaşul român, care l-a scăpat pe Mirallas, autorul centrării decisive.
„Nu este ceva grav”
„A greşit la intervenţia asupra belgianului în acţiunea de la golul gazdelor”, a comentat Gazzetta dello Sport, care i-a dat nota 5,5. La fel, Corriere dello Sport: „Nu a avut probleme cu un Chiesa pe jumătate accidentat, dar greutăţile au apărut la intrarea lui Mirallas”.
Cu un sfert de oră înaintea finalului, a strigat de durere după un duel tare cu Muriel. A strâns din dinţi şi a mai continuat opt minute, fiind schimbat şi supărat că n-a rămas în teren până la capăt, dovadă că nici n-a dat mâna cu Bastos, înlocuitorul său.
„Nu este ceva grav şi nu ar trebui să lipsească duminică în meciul cu Parma”e, anunţă italienii, înaintea testelor medicale programate azi.
342 de meciuriare Ştefan Radu pentru Lazio. Este al patrulea în topul absolut al prezenţelor biancoceleste, la egalitate cu Puccinelli
"De la Firenze la Firenze. A venit căţeluş la Lazio şi a devenit un buldog. A greşit doar o dată, când Mirallas l-a depăşit pe linia de margine şi a centrat pentru 1-1. Din păcate, o eroare decisivă"
lalaziosiamonoi.it, agenţie italiană
{{text}}