GSP special   •   Diverse   •   INVESTIȚIE

FOTO Gabriela Firea susține că Primăria va cheltui 138 de milioane de euro pentru o sală polivalentă ultramodernă în București! » Cum arată macheta noului proiect

+5 Foto
Macheta Sălii Polivalente

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 11 martie 2019

Gabriela Firea, primarul general al Bucureștiului, a făcut un anunț important azi: în București ar urma să fie construită o sală polivalentă ultramodernă, care ar urma să aibă 20.000 de locuri. Investiția ar urma să coste 138 de milioane de euro și ar putea fi gata peste aproximativ 3 ani. 

„Vom avea în sfârșit o Sala Polivalentă, o sala multifuncțională în București, după epopeea pe care a trăit-o acest proiect. După cum știți, a fost o licitație acum câțiva ani, care a avut nenumărate contestații și în final a trebuit să o luăm de la capăt că acel contract a fost anulat.

Avem astăzi de dezbătut indicatorii tehnici economici rezultați din studiul de fezabilitate realizat de Compania Municipală de Dezvoltare Durabilă a Municipiului București pentru realizarea unei săli multifuncționale cu o capacitate de 20.000 de locuri, pe o suprafață desfășurată de 60.000 de mp, care va fi dotată și cu o parcare subterană 380 de locuri, în afară de sala în sine vor fi și 5 terenuri de sport.

E capacitate nemaiîntâlnită până acum în România. Am solicitat tuturor federațiilor sportive să ne transmită necesarul de dotări, astfel încât că să fie omologată la standarde internaționale pentru toate sporturile. Costul estimat 138 de milioane de euro, timp de execuție, maxim trei ani”, a declarat Gabriela Firea în această dimineață, în fața jurnaliștilor.


noua sală, Lângă Arena Națională

Conform informațiilor GSP.ro, noua sală polivalentă ar urma să fie amplasată lângă Arena Națională, în apropierea pistei de atletism. Mai exact pe terenul unde se află turnul de parașutism din Complexul Sportiv „Lia Manoliu”.  

Primarul Capitalei a anunțat și vara trecută că plănuiește să construiască în București nu mai puțin de trei săli polivalente în următorii ani. Proiectul prezentat astăzi de Gabriela Firea se aseamănă foarte mult cu cel din 2013.

Preț aproape dublu față de 2013


Primăria a mai anunțat și în urmă cu nouă ani că va construi o sală multifuncțională în Capitală. Proiectul de atunci era pentru o arenă cu 12.000 de locuri și ar fi costat aproximativ 80.000.000 de euro. Sala ar fi urmat să fie construită în cadrul Complexului Sportiv Național „Lia Manoliu” și trebuia să fie gata în 2015. (Detalii AICI)



*Așa arăta în 2013 proiectul Primăriei pentru noua sală polivalentă din București

Sala de la Cluj a costat mult mai puțin

În prezent, cea mai mare sală din țară este la Cluj, cu o capacitate de 7.227 de locuri. A costat doar 70 de milioane de lei și e un real succes în Ardeal, acolo unde e utilizată la numeroase întreceri sportive și generează de fiecare dată profit pentru oficialitățile locale.

Printre evenimentele importante găzduite acolo s-a numărat EuroBasket 2017, prilej cu care capacitatea s-a mărit la 9.300 de locuri. 

Primăria lucrează și la patinoar

În prezent, în Capitală sunt în toi și lucrările de la Patinoarul „Mihai Flamaropol”, care ar urma să fie gata în ianuarie 2021. (Detalii AICI

Proiectul construcției noului patinoar area o valoare estimată  de aproximativ 100 de milioane lei (circa 22 de milioane euro). Noul complex sportiv va avea o capacitate de 3.100 de locuri.

Vezi și: Începe bătălia pentru Cristina Neagu » Ofertă importantă pentru vedeta lui CSM București: „Se va decide între ele”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.