Compania de Transport Public Cluj a publicat online noul regulament privind normele de conduită în mijloacele de transport în comun. Acesta se află momentan în dezbatere publică, stadiu la care va rămâne până joi, 14 martie. După această dată, normele propuse vor fi votate în cadrul Consiliului local.
Capitolul VII – Contravenții este, de departe, cea mai interesantă rubrică a actului de față. Pe lângă clasicele contravenții, precum refuzul călătorului de a se legitima controlorului sau călătoria fără un titlu valabil, noul regulament de transport în comun le interzice cetățenilor să se urce în vehicul dacă aceștia emană mirosuri neplăcute.
Mai precis, punctele j) și k) stipulează că următoarele fapte constituie contravenții:
j) transportul de materiale sau alimente cu mirosuri neplacute care deranjează călătorii;
k) urcarea în mijlocul de transport public local de călători cu îmbrăcaminte murdară și/sau urât
mirositoare.
{{text}}