După victoria cu FCSB, 2-1, Gică Hagi, antrenorul de la Viitorul, a fost extrem de binedispus la conferința de presă și a vorbit despre viața personală și despre soția sa, Marilena.
„Viața mi-a dat de toate: sport, fotbal, sunt celebru şi am o familie incredibilă. Am o nevastă care e cu mine, care mi-a dat doi copii și care mă susţine şi pentru ceilalţi 200.
Dacă nu mă susţinea ea, îmi lua toţi banii. Îi mulţumesc pe această cale. Îmi spune din când în când «Dar nu îmi zici şi mie că mă iubeşti?» E mai greu, că eu zic mai greu. Dar ea ştie că ţin la ea. Și ea ține la mine”, a declarat Gică Hagi la conferința de presă, potrivit TV Telekom Sport.
Gică Hagi și Marilena sunt căsătoriți din 1995 și au doi copii, Ianis și Kira. Marilena este sora mai mare a Luminiției Popescu, soția lui Gică Popescu.
{{text}}