Lucian Sânmărtean a împlinit astăzi 39 de ani. Fostul fotbalist al Stelei a acordat vara trecută un interviu pentru Gazeta Sporturilor în care a vorbit despre perioada sa de glorie din fotbal.
Sânmărtean își amintește că în Olanda era numit „Virtuozul de cristal”, dar „mă simțeam de 40 de ani, deși aveam 27”, rememorează calvarul din Grecia, explică de ce e greu de jucat și de trăit în Arabia Saudită și de ce Bucureștiul l-a cucerit definitiv.
- Mi-a plăcut Adailton mult. A fost cel mai bun jucător pe care l-am văzut eu în România. De departe! Un tip foarte inteligent, bun în ambele faze, era evident că-l ajutase perioada petrecută în Italia, simțea jocul fantastic. Plus tehnică, faze fixe, goluri. Wesley era un marcator, dar ca joc, Adailton avea o clasă peste!
„Singurul erou al vieții mele a fost tatăl meu”
- Nu am avut un model, singurul erou al vieții mele a fost tatăl meu! Lui îi sunt recunoscător că nu m-am pierdut pe drum la 15 ani, când mulți tineri se pierd. Îmi plăceau Hagi și Ilie Dumitrescu. Pe Balaci nu prea l-am prins, pe Dobrin nici atât... Obișnuiam să mai urmăresc cu atenție jocul lui Roberto Baggio, un fotbalist cu adevărat fantastic.
- Am jucat mijlocaș stânga și închizător-coordonator. Am mai jucat cu nea Piți în 4-3-3, mijlocaș box-to-box, și mi s-a părut o poziție potrivită. Jucam inter alături de Muntari, care era foarte bun. Închizător am fost doar la Steaua și mi-a fost ușor să ocup acel post, mai ales lângă Pintilii, care are un simț tactic și o capacitate de recuperare foarte bune. La Steaua a fost ușor fiindcă echipa ataca, avea mingea în majoritatea timpului. A fost ciudat când mi-a zis Reghe c-o să mă pună lângă Pintilii, chiar am avut o teamă. Mă gândeam că acolo era vorba despre altă poziționare, altă alergătură.
„Mai mergeam la un șpriț, mai stăteam într-o discotecă”
- Se nasc mai rar fotbaliști de excepție, care să facă diferența. Dar avem și acum în națională jucători buni: Budescu, Stanciu, Răzvan Marin. Ca să apară genii trebuie cluburi care să investească, antrenori cu "ochi", condiții bune, răbdare! Eu am avut noroc cu regretații Jean Pădureanu și Constantin Cârstea, care conduceau Gloria, un club mic obligat să promoveze tineri pe care să-i vândă. Așa am jucat meci de meci. Acum e mai greu pentru un tânăr, deși e regula asta cu jucătorul sub 21, care mi se pare senzațională. Rezultate s-ar putea face și fără mari fotbaliști, să construim o echipă omogenă, organizată, atentă în apărare. Islanda așa s-a calificat la Mondial, deci funcționează.
- Am mai făcut excese la 20 de ani, când mai mergeam la un șpriț, mai stăteam într-o discotecă. Pentru a juca până la 38 de ani, ca mine, îți trebuie disciplină, o familie, liniște. De pe la 28 de ani n-am mai făcut excese. După 30 de ani, organismul nu mai rezistă dacă nu ai grijă. Obișnuiam să dorm de la zece și jumătate, pentru că la 7 mă trezeam s-o duc pe fie-mea la școală.
„Organismul meu secretă mai mult testosteron”
- N-am luat parte la doping, n-a fost nimeni depistat la cluburile pe la care am trecut. La nivel înalt cred că există metode de refacere speciale, laboratoare care-i ajută să se refacă. Nu neapărat doping. Marile echipe își permit să aducă și oxigen de pe Lună pentru refacere.
- Da, s-a întâmplat la Panathinaikos. Organismul meu secretă mai mult testosteron decât în mod normal. La un fotbalist profesionist aflat în efort maxim, limita e de 4, eu aveam 6-7 mereu. Grecii s-au speriat și m-au scos din programul de pregătire pentru trei luni de zile: "Dacă nivelul testosteronului scade sub 4 după trei luni, înseamnă că te-ai dopat!". După pauza aia mie mi-a crescut testosteronul la valoarea 9!
- Nu am făcut nimic. Odată ce eram suspectat de doping, a fost o perioadă dificilă. Ei nu mai aveau încredere, se temeau că stricam imaginea clubului, am stat o jumătate de an numai în teste. Apoi am fost singur în Austria și am făcut verificări, a venit negru pe alb că n-am luat niciodată substanțe interzise și că organismul meu secretă în mod natural mai mult testosteron. Conducerea de la Panathinaikos s-a simțit vinovată, "Am dat în tine deși nu erai vinovat", și a vrut să-mi ofere un nou contract, dar eu eram supărat și nu am acceptat. Greșeală mare, fiindcă era o echipă care juca în Champions League an de an. Poate cariera mea ar fi fost alta dacă aș fi continuat la Atena, dar mă simțeam terfelit după discuțiile despre doping. Am plecat în Olanda, unde am avut un parcurs OK.
- Mă ajuta la refacere. Un jucător obișnuit își revenea în trei zile după un meci, eu eram de a doua zi bun de antrenament. Nu mă ajuta testosteronul și să nu se rupă musculatura.
- Mi-ar fi plăcut în Spania și cred că de la locul 5 în jos aș fi putut să fac față. Real Madrid, Barcelona sunt prea mari. Vorbeam și cu Gâlcă, îmi zicea că după un an la Espanyol aș fi rămas sigur acolo și m-ar fi ajutat stilul lor de pregătire, foarte intens. N-a fost să fie.
{{text}}