Pe 7 mai 1986, la Sevilla, Steaua București câștiga Cupa Campionilor Europeni, cea mai importantă performanță obținută vreodată de o echipă de club din România. În seara finalei, un fotbalist care părăsise Steaua de bunăvoie cu un an în urmă plângea într-un apartament din București.
Marcel Pușcaș a fost un mijlocaș valoros venit la Steaua de la Oradea în 1983. În doi ani petrecuți în Ghencea, a jucat 42 de meciuri și a marcat 7 goluri. “Dacă jucam azi în Liga 1, eram căpitanul echipei naționale”, se raportează Pușcaș la fotbalul actual.
Câștigător a două trofee cu Steaua, cupa și campionatul, Pușcaș a ales că plece din Ghencea în vara lui 1985 din cauza faptului că nu mai era titular meci de meci. Favoritul postului era Ladislau Boloni.
În direct, la GSP Live, Pușcaș și-a explicat decizia:
“Minte de tânăr retardat care, cu un orgoliu excesiv, nemulțumit cu noul statut, am mers și am zis că vreau să mă împrumute un an de zile. M-am dus la nea Ion Alexandrescu, Sfinxul, m-am dus la ministrul Olteanu.
Voiam să joc fotbal minut de minut. Puteam să merg oriunde, am zis că merg la Rapid. Mă și căsătoream în anul ăla. M-am dus la Rapid și în etapa a șasea mi-am rupt piciorul. În anul acela, Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni.
Bănuiesc că aș fi fost pe bancă la Sevilla, dacă nu chiar în teren pentru că a lipsit Stoica. Asta e viața”.
Întrebat ce a simțit în seara finalei, Pușcaș a răspuns:
“Finala am văzut-o cu piciorul în ghips, în cârje, la Nae Manea în casă unde era și Mitică Spârlea (n.red. - tatăl jucătoarei de tenis Irina Spârlea). Am plâns”
Steaua a învins Barcelona cu 2-0 în urma loviturilor de departajare. Pușcaș a stat doi ani pe bară din cauza unei duble fracturi deschise. Ulterior, a renunțat prematur la fotbal.
{{text}}