Liga 1

Comentariu de Dan Udrea » Care e adevărata față a lui Hațegan?! 

Articol de Dan Udrea  —  Saturday, 16 March 2019

În decurs de 11 zile, arbitrul arădean a produs un contrast izbitor la același gen de faze: a avut o prestație dezamăgitoare la Viitorul - Botoșani 1-0, după care a fost impecabil în Europa League, la Inter - Frankfurt 0-1

Hațegan e arbitru de top. Măcar așa apare în ierarhia UEFA a arbitrilor. Statutul său însă e respectat, cu precădere, doar atunci când oficiază meciuri în afara granițelor României. Hațegan are o față în competițiile europene și cu totul alta la partidele din Liga 1, unde produce mai mereu gafe de proporții și viciază rezultate în jocuri importante.

Chiar ultimele lui două meciuri oficiale vin să întărească și mai mult o întrebare extrem de controversată în ceea ce privește valoarea și integritatea „centralului” arădean: Cine e cu adevărat Hațegan? Cel foarte bun și mereu cu decizii aproape perfecte, atunci când merge în Europa sau cel foarte slab și cu decizii ciudate, atunci când e delegat la Liga 1? Și acum exemplele din ultimele 11 zile:

A făcut praf finala pentru ultimul loc de play-off

VIITORUL - BOTOȘANI 1-0

1. Nu l-a eliminat pe Ianis Hagi

În minutul 17, Ianis Hagi face un fault violent asupra lui Golofca. Hațegan e plasat impecabil, controlează și vede perfect ce se petrece, dar nu acordă nici măcar cartonaș galben!!! Eroare gravă! Hagi jr. trebuia eliminat!

2. Nici măcar lovitură liberă la faultul lui Țâru

În minutul 29 s-a produs un alt atac brutal. Țâru l-a atacat cu piciorul sus pe Karaboue, însă Hațegan, din nou plasat foarte bine, a preferat să întoarcă imediat capul și să lase jocul să continue. Nici măcar n-a dat fault, deși Țâru trebuia să primească măcar cartonaș galben.

A văzut perfect toate intrările tari pe San Siro

INTER MILANO - EINTRACHT FRANKFURT 0-1

1. D'Ambrosio a călcat, galben indiscutabil

La jumătatea primei reprize, fundașul dreapta italian și-a călcat un adversar, ducând piciorul peste balon, cu intenția de a-l lovi. Hațegan a controlat faza, exact ca la cea cu Ianis, dar aici a scos imediat cartonaș galben. Decizie perfectă!

2. Haller a călcat, galben indiscutabil

În minutul 58, francezul Haller a avut o intrare asemănătoare. Din nou, Hațegan a văzut bine și a scos cartonașul galben din buzunar. Din nou, decizie perfectă!

„Iar a ieșit rău pentru noi cu Hațegan la centru, dar românul a fost fără greșeală”
Corriere dello Sport

„Un meci care nu a evidențiat situații critice, jucat în limitele corectitudinii. Prestație bună a lui Hațegan, echilibrat în acordarea cartonașelor”
Gazzetta dello Sport

Arbitrează mai mult afară decât în Liga 1 (2018-2019)

  • Liga 1 - 12 meciuri
  • Champions League - 4
  • Europa League - 4
  • Liga Națiunilor - 1
  • Arabia Saudită - 5

Are deja peste 80.000 de euro în acest sezon

Baremul în Liga 1 e de aproape 5 ori mai mic decât cel din Champions și Europa League. 1.100 de euro primește Hațegan pentru fiecare joc din campionatul intern, în timp ce pe continent încasează 5.000 de euro. În Arabia Saudită, remunerația e achitată în dolari, în jur de 5.000, ceea ce înseamnă aproape 4.500 de euro. Rezultă, un câștig cumulat, exclusiv în acest sezon, de peste 80.000 de euro. Ceea ce înseamnă o medie pentru Hațegan de peste 10.000 de euro lunar!

2025e anul la finalul căruia Hațegan își va încheia cariera pe plan internațional, atunci va avea 45 de ani, însă va putea să continue pe plan intern încă 2 ani

239de meciuri, la egalitate cu Porumboiu, are Hațegan în Liga 1, unde a debutat în septembrie 2006

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.