Mihai Teja, antrenorul celor de FCSB, a vorbit despre situația mijlocașilor Dragoș Nedelcu și Adrian Stoian, criticați dur de Gigi Becali după înfrângerea cu Viitorul 1-2 și puși de acesta pe lista de transferuri.
„Dragoș Nedelcu are un caracter foarte bun. Vorbesc cu el. I-am explicat că în viață sunt momente grele, în care poate nu-ți iese jocul. Trebuie să ai răbdare, că va veni altă șansă. Când vine a doua sau a treia șansă trebuie să demonstrezi că meriți, să arăți mai mult și la antrenament. Asta nu trebuie să te doboare. Doar să te facă să gândești că trebuie să fii mai puternic, să muncești mai mult la antrenament și să schimbi ce nu a mers. Asta e cel mai important.
Adrian Stoian se antrenează foarte bine, e în lotul nostru și ne bazăm pe el. Cu siguranță ne va ajuta și vom avea nevoie de el. Are un caracter foarte bun și e un jucător bun. Are o experiență foarte mare și când va intra sper, spre binele lui și al nostru, să ajute echipa și să joace bine”, a declarat Mihai Teja la conferința de presă de dinaintea meciului Astra - FCSB, de duminică.
„Am vorbit deja cu impresarul lui Stoian. Și în cazul lui Nedelcu s-a luat legătura cu agentul. El poate pleca în SUA de acum. Dacă nu, de la vară! Pe Stoian îl dau gratis, că așa i-am luat. Pe Nedelcu vreau cât am dat pe el”Gigi Becali, la Pro X, după FCSB - Viitorul 1-2
{{text}}