Salut, CJ-07-CFR! Am reuşit să trecem şi de această haltă, fără să deraieze locomotiva. Ce părere ai?
„Cum sărăcia bați echipa regală când nu poți conta pe letalul Țucudean?”, l-am întrebat pe Ole Gunnar. „Șezi blând, știe Alin Ilie...”, mi-a răspuns acesta într-o mancuniană stâlcită în bătaie.
N-am stat. Știam că după seria de blaturi imaginare cu Viitorul (i-am făcut campioni, ne-au făcut campioni), meciurile următoare sunt mediocre și bune. Omrani, Păun, Deac sunt mai mult schimbători de macaz, pasatori, decât locomotive penetrante. Și atunci, cine dă golul victoriei? Mizez pe Djokovic, genul de jucător pe care nu l-aș vrea într-o echipă adversă, apoi pe Ioniță, jucător inteligent, capabil să dea semnalul descătușării, iar în final pe Vinicius, care rareori sare la cap degeaba.
Prima repriză nu-mi ridică tensiunea, îmi păstrează doar colesterolul ridicat. Printre semiocaziile Viitorului și cea a lui Ioniță, mai scap câte un căscat. Ne mulțumim cu un egal de avarie?
Repriza a doua mă lămurește că Alin Ilie are așteptări mai înalte decât spaimele mele. CFR dă drumul la joc, iar ocaziile se înmulțesc prin diviziune. Și Viitorul încearcă să câștige, dar azi îl are în teren, pe toate pozițiile, pe trădătorul Șut.
”YES!” vine după golul ardelenesc bine făcut de surpriza numită Păun! Eternul copil din Gruia latră mai mereu, dar mușcă peste 6-7 etape. Nu și astăzi. Pasa de la Djoko e prea bună, preluarea prea de calitate, șutul prea în plasă.
Ținem de scor cu eleganță. Prelungirile se scurg numai așteptând ca Omrani să părăsească terenul.
Inspirată revenirea lui Boli, chiar și fără Mister, bun și Bordeianu, excelent șomajul lui Arlauskis, superb procentajul lui Alin Ilie. Mai sunt 8 etape. Avem echipă, probabil și antrenor, ne mai trebuie doar ceva puncte.
HAI CFR!
Citește și:
{{text}}