George Țucudean, atacantul de 27 de ani al celor de la CFR Cluj, ar urma să fie supus unei intervenții la inimă.
cfr cluj neagă
Într-o reacție pentru GSP.RO, Marian Băgăcean, președintele Consilului de Administrație de la CFR Cluj, a negat faptul că Țucudean se va opera.
„Nu e nimic adevărat. E fals. Vom da comunicat și vom spune asta. Va anunța și Țucudean”, a declarat Marian Băgăcean pentru GSP.RO.
Știrea inițială:
Realizatorul Pro X, Dan Pavel, a declarat la emisiunea din această dimineață, după ce Fanatik a anunțat duminică, că George Țucudean a fost diagnosticat cu un surplus de membrană la inimă și va fi operat azi, la o clinică din Viena. Atacantul ar urma să ia o pauză de aproximativ o lună.
Surplusul de membrană pe care Țucudean îl are determină accelerarea ritmului cardiac. Operația nu este una complicată, iar recuperarea lui Țucudean va fi una rapidă.
Vârful este în acest moment accidentat, după ce a suferit o ruptură musculară la coapsa dreaptă.
Sami Khedira, mijlocașul lui Juventus, a suferit în februarie o astfel de operație. „I se introduce un electrocateter şi i se produce o mică arsură care provoacă o cicatrice”, a explicat atunci profesorul Bruno Carù. Khedira, 31 de ani, s-a operat pe 20 februarie și încă nu a revenit pe terenul de joc. O afecţiune similară a avut și Stephan Lichtsteiner, elveţianul stând pe tuşă şase săptămâni în 2005.
aceeași problemă ca tatăl său
Familia Țucudean are un istoric al afecțiunilor cardiace. Tatăl lui George Țucudean, Marius, a avut o carieră promițătoare de fotbalist, dar s-a retras în 1994, la 27 de ani. Marius Țucudean, atacant la UTA Arad, nu a mai primit acceptul medicilor de a juca, din cauză că suferea de sindromul Wolff-Parkinson-White.
„Eu mă născusem cu sindromul WPW, adică aveam un țesut în plus la inimă care la efort accelera ritmul cardiac, dar la fel de bine putea să-l oprească. Am mers la doctorul Carp, cel mai bun cardiolog din țară. El mi-a spus că pot să joc și să nu pățesc nimic sau pot să mă las de fotbal, să fug după tramvai și să mor. Mi-a recomandat să mă las dacă aveam și alte surse de venit” Marius Țucudean într-un material din Prosport, în februarie 2000.
Emoții la un meci
La pauza meciului CFR Cluj - Gaz Metan, 2-2, din decembrie 2018, George Țucudean, 27 de ani, nu a revenit pe teren, acuzând probleme medicale. Atacantul a fost transportat de urgență la spital, după ce a acuzat amețeli și o creștere a pulsului. (Detalii AICI)
Click AICI pentru statistici din Liga 1 și clasamente play-off / play-out!
{{text}}