Tenis

Mihaela Buzărnescu, explicațiile declinului: „S-a dus singură spre înfrângeri, nu cu mine. Și-a schimbat total gândirea”

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 18 martie 2019

Septimiu Frățilă, fostul antrenor al Mihaelei Buzărnescu (30 de ani/32 WTA) din iunie 2017 până în iulie 2018, a vorbit despre ascensiunea și declinul fostei sale sportive.

„Colaborarea noastră s-a încheiat în 2018. În iulie, la Bucharest Open, unde ea a jucat semifinala, s-au întâmplat nişte lucruri şi înaintea turneului, dar şi după, care m-au convins că e timpul să mergem pe drumuri separate.

Sunt multe de povestit, dar nu vreau sa detaliez. Vreau să spun doar că Mihaela Buzărnescu s-a dus singură spre înfrângeri, nu cu mine! Sincer, după turneul de la Montreal, în care s-a accidentat, eu am prevăzut că nu va urma o etapă bună în cariera ei, dar, având în vedere că nu mai lucram cu ea, n-am avut cum să intervin. Îţi spun atât: ea e o jucătoare de moral. Şi, între timp, şi-a schimbat total gândirea. Mai multe nu vreau să spun”, a declarat Frățilă pentru Adevărul.

Antrenorul susține că n-a mai vorbit cu Mihaela Buzărnescu în ultima vreme: „Ea s-a dus însoţită de Justyna Jegiolka la San Jose, unde am mai ţinut legătura cu ea prin telefon. A urmat turneul de la Montreal, în care s-a accidentat şi în care deja era pe cont propriu, cu o altă gândire. Când s-a întors în ţară, ea a insistat mult să revin lângă ea şi, de aceea, am acceptat să mergem împreună şi la Beijing. După acest turneu însă, colaborarea noastră s-a încheiat definitiv şi nici n-am mai vorbit”.

„Eu nu sunt un antrenor care să-ţi schimbe lovirea mingii, de exemplu. Pe Mihaela am ajutat-o nu atât de mult tehnic, ci mai mult din punct de vedere mental. Şi mi-am dat seama de nişte lucruri pe care alţii ar fi trebuit să le vadă până când ea a făcut 29 de ani!

De pildă, după un turneu, mi-am dat seama că ea, efectiv, nu vede bine mingea! Şi am convins-o, la revenirea în ţară, să mergem la un control la oftalmolog. Cu greu a acceptat să folosească lentile de contact pentru a-şi îmbunătăţi vederea. La un moment dat însă, a început să aibă nişte iritaţii la ochi din cauza acestor lentile. Ştiţi ce i-a spus tatăl ei? Să nu le mai folosească, deşi inclusiv doctorul recomandase folosirea lor! Adică, vorbim despre nişte lucruri care sunt împotriva logicii...”

Septimiu Frățilă

9 înfrângeri şi o victorie a înregistrat Mihaela Buzărnescu în 2019

Citește și:

Boom financiar pentru Bianca Andreescu și un salt COLOSAL în clasamentul WTA » Doar 3 tenismene de excepție mai reușiseră asta în istoria Indian Wells!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.